Sibiu Rally Show, ultima confruntare din 2010
12.10.2010
        
Distribuie acest articol!   

Ultima confruntare dintre pilotii care au participat in Campionatul National de Raliuri 2010 va avea loc la Sibiu Rally Show. In premiera, anul acesta competitia este deschisa pentru pilotii de la fiecare grupa din campionat.

Circuitul de rally cross, locul unde se desfasoara celebra super speciala din Raliul Sibiului, va gazdui ultima confruntare dintre pilotii din Campionatul National de Raliuri. Sibiu Rally Show, competitie ajunsa la editia a sasea, se va desfasura anul acesta in perioada 5-6 noiembrie. „In premiera, la editia din acest an vor fi acceptati pilotii de la toate grupele din Campionatul National de Raliuri, iar competitia se va desfasura timp de doua zile. Am decis sa organizam competitii diferite, cu masinile de la fiecare grupa, pentru ca spectatorii sa aiba parte de si mai mult spectacol”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Show.

Vineri, 5 noiembrie, in prima zi a Sibiu Rally Show, o competitie similara cu celebra Cursa Campionilor, sunt programate duelurile dintre cei care concureaza pe masini Dacia Logan si pilotii de la grupele H si K, startul fiind programat pentru ora 14,00. Sambata, 6 noiembrie, in cea de-a doua zi, se va da lupta la grupele A si N, masini cu tractiune integrala, startul fiind programat la ora 10,00.

Pana acum, la Sibiu Rally Show au triumfat Titi Aur in 2005 si 2006, Jarkko Miettinen in 2007, Manuel Mihalache in 2008, Danny Ungur, la grupa A, si Gergo Szabo, la grupa N, in 2009. „Stiu ca anul acesta a fost unul mai dificil din punct de vedere financiar si ca sunt multi piloti care nu au participat la toate etapele din Campionatul National de Raliuri. Tocmai de aceea am decis ca la editia din acest an sa poata lua startul toti pilotii si sper ca acestia vor veni intr-un numar cat mai mare la Sibiu Rally Show”, a adaugat Sorin Itu.

Distribuie acest articol!