Piata auto mondiala a crescut in 2011 cu 5,3%
26.01.2012
        
Distribuie acest articol!   

Dupa ce, in 2010, inregistrase un salt de 11,7%, piata auto mondiala si-a redus considerabil ritmul de crestere, anul trecut. Totusi, anul 2011 a fost incheiat “pe plus”, mai exact in crestere cu 5,3% fata de precedentul, cu un total de 74,7 milioane de automobile (autoturisme si vehicule comerciale usoare). In volume, vanzarile de anul trecut au fost mai mari cu 3,7 milioane de unitati decat in 2010.

Reducerea ritmului de crestere are drept cauza, in primul rand, cererea in relativ recul de pe piata chineza. Dupa o crestee cu 28,7% in 2010, piata din aceasta tara a avut in 2011 o crestere cu “doar” 5,9%, totalizand 17,3 milioane de unitati. Chiar si asa, China isi conserva pozitia de lider mondial si castiga o jumatate de punct procentual la cota de piata, care in 2011 a ajuns la 23,2%.

Si SUA, a doua piata auto din lume, a crescut anul trecut pana la 17% cota de piata, cu un total de 12,7 milioane de unitati vandute. Cresterea de anul trecut a fost de 10,3%, comparativ cu 2010. Chiar daca a fost perturbata de puternicul seism, piata japoneza a reusit sa-si pastreze a treia pozitie la nivel mondial, cu 15,3% cota de piata si 4,1 milioane de unitati.

Urmatoarele clasate sunt Brazilia (3,4 milioane, +2,9%), care anul trecut a redus la jumatate ecartul fata de Japonia, Germania (3,4 milioane, +9,4%), India (2,8 milioane, +7,8%) si Rusia (2,6 milioane, +40%). De remarcat evolutia Rusiei, care a avut cea mai mare crestere, dintre pietele majore, in 2011! Top 10 la nivel global este completat de Franta, Marea Britanie si Italia, insa toate trei cu volume in scadere fata de 2010. Interesant este faptul ca pe locul 11 in lume se afla Iranul (1,59 milioane, +6,9%), care, la randul sau, a injumatatit anul trecut ecartul fata de Italia, la circa 300.000 de unitati.

Distribuie acest articol!