Eurotax Romania si-a expus punctul de vedere la conferinta „Cheie, contact, sales! Cum relansam industria auto din Romania?“, o dezbatere intre cei mai importanti actori din piata auto, organizata de Ziarul Financiar.
Parerea unanima a celor prezenti la conferinta ZF a fost ca introducerea timbrului de mediu a fost o decizie pripita deoarece nu s-au analizat corect toti factorii care fac parte din algoritmul de calcul. Astfel s-a ajuns la situatii hilare in care contravaloarea timbrului de mediu reprezinta chiar mai mult decat valoarea masinii: “ Introducerea acestui timbru a blocat piata locala. In continuare se intampla niste lucruri care ne duc inapoi cu 20 de ani. Oamenii vand masinile cu chitanta facuta de mana doar ca sa nu plateasca taxa. Am inchis portile la masinile Euro 3-4 si am deschis catre Euro 2 sau non-Euro“, a declarat Sorin Iacob, general manager Eurotax Romania.
Si chiar daca piata auto din Romania are potential de crestere, masurile legislative de limitare a importurilor nefiscalizate de masini vechi au esuat lamentabil: “Paradoxul situatiei este ca incercam sa cheltuim banii cu cap si reusim sa obtinem de patru ori mai multe masini vechi si mai multa poluare. Scoatem masini care nu circula si aducem masini vechi de 8 si 10 ani. Cred ca in primul rand trebuie sa fim ajutati de catre organele abilitate, de Ministerul Mediului si de RAR sau de DRPCIV, care pot furniza date populatiei despre masini.”, a mai adaugat Sorin Iacob.
Tot in cadrul conferintei organizate de Ziarul Financiar a mai fost dezbatuta si problema starii tehnice a acestor masini vechi care au intrat in parcul auto national. Astfel, nu mai putin de 70% din masinile second hand importate in cursul anului trecut au o vechime mai mare de 8 ani. Si prin urmare, cu cat varsta masinii creste, cu atat cresc si sansele unei defectiuni grave: una din patru masini de pana la 11 ani are probleme la sistemul de iluminare, 8% au probleme cu sistemul de franare si 4,5% cu sistemul de directie. „Avem cu 10% mai multe masini cu varsta cuprinsa intre 6 si 10 ani. E momentul ca si clientii sa constientizeze pericolele la care se expun. Cele mai comune defecte la o masina apar la sistemul de iluminare, iar in timp apar si alte probleme, precum la sistemul de directie sau franare. Dupa sapte ani toate masinile incep sa piarda ulei sau exista posibilitatea sa piarda ulei sau polueaza mai mult“, a mai afirmat Sorin Iacob, general manager Eurotax Romania.
Sursa foto: Silviu Matei – ZF