Destine electrice paralele: Volvo si Jaguar Land Rover

7 ianuarie 2019



Cu exceptia marcilor premium germane, Jaguar Land Rover si Volvo sunt probabil cele mai cunoscute nume pe piata globala, care etaleaza traditie si inspira respect intr-un mod cu totul diferit.

Cunoscute pentru atentia acordata sigurantei active si pasive, automobilele Volvo au fost intotdeauna apreciate pentru robustete si calitati remarcabile de utilizare in climatul rece. Jaguar in schimb a excelat in rafinament britanic si o serie de victorii pe circuitele de curse, cu care se pot mandri putine firme.

Anii 90 au marcat inceputul globalizarii industriei auto si au prins ambele firme pe picior gresit, cu o gama de modele imbatranita si fara resursele financiare necesare dezvoltarii globale, devenind prada usoara pentru Ford, firma americana fiind pornita intr-o campanie de achizitii fara precedent, sub bagheta lui Jack Nasser.

Din parinti diferiti si cu caracter total diferit, cele doua firme s-au vazut infratite sub tutela diviziei speciale PAG (Premier Automotive Group) creata de Ford, incepand din 1999, pentru administrarea unor marci de renume mondial, achizitionate cu profitul realizat din pickup-uri si SUV-uri pe piata americana.

Investitia de peste 17 miliarde de dolari, pusa sub managementul lui Wolfgang Reitzle, parintele gamei moderne de automobile BMW, nu a adus rezultatele scontate si dupa inlocuirea lui Jack Nasser cu Alan Mulaly (venit de la Boeing), la varful conducerii Ford, grupul PAG a fost vandut “bucata cu bucata”.

Jaguar impreuna cu Land Rover au ajuns in 2008 sub tutela grupului indian Tata si un an mai tarziu Volvo a fost cumparat de firma chineza Geely. Din acest moment, avand finantarea asigurata si pastrandu-si independenta centrelor de proiectare, incep doua istorii de succes, care au vazut ambele firme crescand vanzarile si diversificand gama de modele.

Dupa zece ani insa, destinele celor doua firme sunt din nou cum nu se poate mai diferite. In timp ce Hakan Samuelsson, CEO Volvo, a decis sa elimine motoarele cu sase cilindri si cele diesel, pentru a paria viitorul firmei pe hibrizi si autovehicule electrificate, Jaguar a extins gama de modele si locatiile de productie in China si Slovacia, desi cele trei fabrici din Marea Britanie nu produc la capacitate.

Pe cea mai mare piata auto din lume, Geely promoveaza Volvo ca produs chinezesc proiectat in Europa si vanzarile sunt in crestere, in timp ce Jaguar Land Rover (JLR) a inceput sa piarda vanzari odata cu inasprirea legilor anticoruptie, cand a devenit riscant sa te expui la Beijing sau Shanghai cu opulentele SUV-uri produse de Land Rover.

In plus, declinul diesel in Europa a aplicat cea de-a doua lovitura pentru grupul JLR, a carui gama de SUV-uri erau echipate cu motoare diesel in proportie de 84%. Incertitudinea generata de Brexit nu ajuta deloc situatia dificila in care a ajuns din nou grupul JLR.

Volvo a achizitionat fostul preparator “de casa” Polestar in 2015, cu intentia de a-l transforma intr-un producator exclusiv de automobile electrice si primele doua modele, Polestar 1 si Polestar 2, fac sa bata mai repede inima oricarui electromobilist, in asteptarea lansarii in productie si a primului drive test.

Jaguar a lansat, inaintea concurentilor germani, un crossover electric de lux, extrem de reusit si cu priza la public, chiar daca productia este inca foarte scazuta. Urmand succesul obtinut cu I-Pace, primul produs electric al grupuli JLR, se zvoneste ca Jaguar evalueaza in aceste zile posibilitatea de a deveni o firma producatoare exclusiv de automobile electrice.

Se vor reintalni destinele Volvo si Jaguar intr-un viitor apropiat, pe traiectoria spre electrificare?… Nu stim, dar daca rezultatul noilor planuri va fi la fel de convingator ca si I-Pace, asteptam cu incredere urmatoarea gama de produse JLR si replica Volvo.

db