200 de kilometri in sudul Norvegiei, cu Tesla Model 3

7 februarie 2019



Dupa vacanta de vara petrecuta in Norvegia, ne-am dorit mult sa revenim cu un automobil electric, pentru a experimenta viitorul. Politica coerenta de sustinere a electrifcarii transportului rutier, naval si aerian, a transformat Norvegia intr-un fel de “laborator”, cu 5 milioane de locuitori si 209.265 automobile electrice in circulatie (la 1 februarie 2019), unde se pot studia efectele electromobilitatii pe scara larga.

Un automobil electric Th!nk, produs cu mai bine de 20 de ani in urma, la service Elbilmek

Pe langa experientele timpurii cu productia de automobile electrice Th!nk, mai recent Norvegia a deschis larg portile importurilor de automobile electrice, oferind numeroase facilitati distribuitorilor si proprietarilor.

In aceste conditii nu este de mirare ca toate modelele existente (cu exceptia celor dedicate pietei din China, de producatori locali) pot fi comandate in Norvegia. Chiar daca livrarile nu pot tine pasul cu apetitul pietii, care a crescut in 2018 cu 40% fata de 2017, unul din trei automobile noi vandute este electric. De exemplu, la Hyundai Kona lista de asteptare este de doi ani, chiar daca livrarile au inceput de anul trecut, iar la Tesla Model 3 asteptarea este si mai lunga, dar vaporul a descarcat primul lot in portul Drammen.

Tot la Drammen a inceput si calatoria noastra europeana de iarna, pe 4 februarie 2019, cu un Model 3 pornit la drum in 7 ianuarie, din portul Baltimore. Zapada abundenta cazuta in ultima saptamana a mai taiat din apetitul unei calatorii mai lungi spre nord, unde mai multe sosele blocate si traficul foarte anevoios faceau subiectul stirilor locale.

Lasata in 27 decembrie la Baltimore, cu 96% incarcare, Tesla ne-a asteptat cu 28% rezerva de energie la Drammen, suficient pentru prima etapa, scurta de doar 21 km pana la Asker, unde echipa de la Elbilmek a pregatit incarcarea completa peste noapte, in atelierul firmei.

Toata noaptea a continuat sa ninga, asa ca dimineata, pe langa peisajul de vis din fata hotelului, conditiile de drum se anuntau exact cum ni le-am dorit, pentru a intelege comportamentul unui masini electrice puternice, cu tractiune spate.

In drum spre Oslo am beneficiat de prima “bomboana electrica” norvegiana, constand in deplasarea pe banda rezervata pentru autobuze si taxiuri. Eram in companie buna, cu un Leaf in fata si un Model S in spate si numeroase alte modele electrice insirate pe banda din dreapta, care se deplasa cu aprox 50 km/h, in timp ce celalalte doua benzi functionau in regim stop and go.

Cateva raze de soare mi-au redeschis apetitul de turism si am facut o prima pauza pe insula muzeelor, Bigdoy, unde fata de inghesuiala din vara, am avut loc berechet sa pot culege cateva imagini cu Tesla in fata muzeului Kontiki, aproximativ in aceeasi pozitie unde in vara era un chiosc cu glumeata eticheta pe paharul de ciubucuri: “aconto pentru viitoarea Tesla”.

Dupa o scurta pauza si o plimbare pe docul acoperit de zapada, am mai poposit la parcul de sculptura Vigeland, unde grupurile statuare aveau o cu totul alta dinamica in lumina de iarna, pudrate cu un strat de zapada. Spre deosebire de aglomeratia cu turisti din vara, doar localnicii se bucurau de aceasta oaza de liniste si frumos din capitala norvegiana.

Gata cu turismul, mi-am spus, si am pornit cu elan spre destinatia zilei, orasul Malmo din sudul Suediei. Intre timp circulatia de varf de dimineata se imprastiase si coloana ce parasea Oslo se deplasa cu o viteza confortabila de 70-80 km/h. Drumul perfect curatat nu lasa sa se vada ca trei zile a nins intr-una, decat dupa muntii de zapada din parcarile curatate si de pe marginea drumului.

La o temperatura exterioara de -10 grade Celsius si interioara de 18 grade Celsius, consumul era cam acelasi inregistrat si pe drumul spre Baltimore in decembrie, viteza de deplasare (legala) in Norvegia fiind ceva mai scazuta.

In dreptul localitatii Halden am parasit autostrada, mergand spre est pana la cetatea Fredriksten, un punct fortificat pe varf de deal, care a jucat un rol important in istoria Norvegiei si Suediei. Panorama superba din turnul cetatii avea sa fie ultima imagine a zilei, inainte ca ceata sa invaluie tot peisajul intr-un mister scandinav, din care asteptam sa apara troli la fiecare curba a soselei, ce serpuia printr-o padure cu brazi incarcati de zapada.

In curand drumul s-a transformat intr-un fel de pista de bob, cu zapada batatorita si margini inalte sculptate de plugurile de dezapezire. Tesla s-a comportat foarte onorabil in aceste conditii si deplasarea a continuat fara emotii pe malul estic al unui lac inghetat.

Curand zapada a facut loc ghetii pe drum, unde, in limite rezonabile de viteza, Telsa si-a pastrat traiectoria fara sa ne dea emotii. E drept ca un localnic cu un Audi Q7 a trecut pe langa noi ca vantul, dar noi nu aveam nicio graba si savuram din plin peisajul de iarna.

Dupa atingerea trecatorii paraseam Norvegia, dupa 200 de km in care am cules primele impresii despre condusul unei masini electrice cu tractiune spate in conditii de iarna. Pe langa stabilitatea remarcabila, tractiunea controlata electronic si raspunsul foarte direct la orice miscare de volan, am invatat sa apreciem dezaburirea si climatizarea din Model 3.

Statiile de incarcare prezente in numeroase parcari, ofertele de incarcare gratuita de la complexele comerciale mari si aplicatia Fortum, utilizata pentru localizarea statiilor de incarcare, ne-au convins inca o data ca automobilul electric poate deveni un mijloc de deplasare si in afara oraselor, daca infrastructura tine pasul cu dezvoltarea parcului auto.

Cei 200 de km de “incalzire” pe drumuri norvegiene de iarna au fost foarte utili pentru a intelege mai bine cum planificam traseul pana la Timisoara, autonomia reala pe timp de iarna si timpul necesar incarcarii in Europa.

In urmatorul episod, calatoria continua in Suedia, unde am oferit si primele probe de drum (test drive) cu Model 3, cam in acelasi timp in care a demarat si actiunea oficiala la reprezentata locala Tesla, in asteptarea primelor livrari pe parcursul lunii februarie.

db