New York inregistreaza cheltuieli "dramatic mai mici" cu parcul auto electric, in 2018
19.03.2019
        
Distribuie acest articol!   

Pe langa statisticile europene de intretinere a flotei de taxiuri electrice de la aeroportul Schiphol si informatiile prezentate de taximetristii din München, aflam ca flota orasului New York a realizat economii substantiale in 2018 cu autovehicule electrice.

Conform informatiilor oficiale, cel mai mare oras american are o flota de 1.224 automobile electrice si hibrizi plug in, din care 400 Nissan Leaf, 80 Chevrolet Bolt si mai mult de 600 vehicule electrice de teren.

Aspectul pretului mare de achizitie, din cauza costului (inca) ridicat al acumulatorilor de tractiune, este intotdeauna primul motiv invocat de electrosceptici pentru a cauta motive de amanare a tranzitiei spre electrificare, sau pentru a „dovedi” ca nu ar exista cerere suficienta, la acest nivel ridicat de pret.

Cu toate acestea, orice studiu pe termen lung al costurilor totale de proprietate (TCO – total cost of ownership) dovedesc ca autovehiculele electrice se amortizeaza si realizeaza economii pentru proprietari, fata de utilizarea in aceleasi conditii a unui automobil echipat cu motor cu ardere interna, cu performante echivalente.

Utilizand o flota diversa, in conditii de circulatie de oras algomerat, oficialitatile orasului New York au publicat recent concluziile unei analize comparative din anul 2018, care ajunge la conculzia ca „in prezent, costurile de intretinere ale autovehiculelor electrice din dotare sunt dramatic mai mici decat cele cu benzina, hibride, sau plug in hibride.”

Sursa: New York City Fleet sustainability department

In buletinul informativ sunt comparate zece automobile, din care trei electrice (Chevrolet Bolt, Nissan Leaf si Ford Focus electric), patru hibirde si trei pe benzina, cele mai mici costuri fiind cu Chevy Bolt – 204 dolari.

Sursa: Quartz

Automobilele hibride au inregistrat costuri de aproximativ 1.000 dolari si cele pe benzina intre 1.600 si 1.800 dolari. Economiile tipice se realizeaza prin franarea regenerativa si eliminarea schimbului de ulei, filtre, bujii si lichid de transmisie.

db

Distribuie acest articol!