StreetScooter-ul Postei Germane ajunge in Japonia
27.03.2019
        
Distribuie acest articol!   

Revenim la StreetScooter, povestea de succes pornita de la Universitatea din Aachen si echipa profesorului Günther Schuh, preluata ca afacere si linie de productie de Posta Germana, fiind convinsi ca electrificarea ar fi ideal sa inceapa cu cei ce parcurg cel mai mare numar de kilometri in aglomeratiile urbane: taxiurile si furgonetele de distributie.

Am informat in mai multe articole despre cum a reusit Posta Germana sa devina producator de autovehicule electrice, mai intai in colaborare cu startup-ul StreetScooter din Aachen, apoi cu Ford pentru dezvoltarea variantelor mai mari, Work X si Work XL.

Cererea de furgonete electrice venita din Anglia, de la o firma traditionala de distributie a laptelui, apoi cea din Germania, pentru un startup carsharing cu un plan de afaceri foarte indraznet, a determinat Posta Germana sa investeasca in cea de a doua linie de productie, fiind capabila sa asambleze in prezent 20.000 de unitati StreetScooter pe an.

In aceste zile, cand presa este fascinata cu invazia Tesla in Europa si Model 3 a devenit, din prima luna de vanzare (februarie 2019), cel mai bine vandut automobil electric in Europa, este mai greu de remarcat ca StreetScooter urca sistematic in topurile de vanzari, prin noi colaborari internationale.

Conform unui comunicat din presa, furgoneta electrica a Postei Germane va incepe in curand livrarea de produse in Japonia, in colaborare cu firma Yamato, unul din marii transportatori niponi, in regiunea Tokyo.

Publicatia economica Nikkei adauga ca Yamato va echipa StreetScooter cu o cabina frigorifica si intentioneaza sa treaca agresiv la inlocuirea parcului auto actual, alcatuit din peste 40.000 de vehicule, cu furgonete electrice.

Impreuna cu statiile de incarcare, investitia se ridica la 32 de milioane de euro si reprezinta inca un pas in directia globalizarii primului vehicul electric produs de Posta Germana.

db

Distribuie acest articol!