Volkswagen isi dezvolta portofoliul prin introducerea unui nou brand. Botezata Jetta, la fel ca celebra berlina, noua marca de la Volkswagen este destinata pietei din China. Sub acest nume vor fi comercializate doua modele SUV si o berlina.
Modelele Jetta vor fi concepute in China, vor fi vandute numai in aceasta tara si se vor adresa in special tinerilor clienti chinezi. „In China, Jetta va juca un rol extrem de important pentru noi, in calitatea sa de brand Volkswagen”, a declarat Jürgen Stackmann, resonsabil de vanzari in cadrul grupului. „Jetta insemna mobilitate pentru poporul chinez, asa cum Beetle a avut o insemnatate aparte pentru Europa. Dezvoltata de Volkswagen si construita in China, Jetta a pus aceasta tara asiatica pe 4 roti. In acest moment, este vorba de unul dintre modelele Volkswagen cele mai populare in China, un automobil emblematic. Din acest motiv si pentru prima data in istoria grupului, am decis sa transformam acest vehicul intr-o marca si sa cream o familie distincta”.
Vanzarile sunt programate sa inceapa in al treilea trimestru din 2019. Numele celor trei modele nu au fost inca anuntate, dar Volkswagen si-a propus sa le produca in uzina FAW-Volkswagen de la Chengdu, in regiunea centrala a tarii.
Noua marca va beneficia, printre altele, si de reteaua sa proprie de distributie si „va aborda clientii direct, folosind tehnici de vanzari inovatoare: showroom-uri digitale, centre comerciale si camioane de vanzari mobile”. Vor fi deschise aproximativ 200 de puncte de vanzare in China.
„Cu Jetta vom reduce distanta care separa Volkswagen, la volumele mari si in segmentele care reprezinta cam un sfert de pe piata chineza, fata de marcile locale”, a declarat Stackmann. China reprezinta actualmente prima piata pentru Volkswagen. In 2018, constructorul german a vandut aici 3,11 milioane de vehicule (cu 2,1% mai putin fata de 2017), ceea ce inseamna aproape 51% din livrarile sale mondiale.