BMW aduce conceptul Vision M NEXT la Salonul de la Frankfurt (IAA) 2019
28.08.2019
        
Distribuie acest articol!   

Standul BMW la editia 2019 a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA) va fi construit in jurul temei „viitorul placerii condusului”. Alaturi de cele mai noi aparitii intr-o gama larga de segmente pe care constructorul de automobile premium le aduce in cadrul actualei ofensive de produse, BMW expune si noi concepte si prezinta tehnologii de avangarda care vor avea un impact major asupra mobilitatii individuale a viitorului.

BMW Vision M NEXT a fost unul dintre punctele de atractie ale evenimentului #NEXTGen organizat la BMW Welt din Munchen. Vizitatorii IAA Cars 2019 pot descoperi o avanpremiera a viitorului electrificat al marcii BMW M. Alaturi de BMW Vision i NEXT, de asemenea prezent la Frankfurt, BMW Vision M NEXT reprezinta o versiune prototip a experientei de condus BMW de maine.

Complet electric, BMW Vision iNEXT aduce in prim plan modul de condus EASE, ilustrand modul in care condusul autonom este pregatit sa transforme viata la bordul automobilelor. Pe de alta parte, BMW Vision M NEXT pune accentul mai mult pe experienta pura si emotionanta a condusului in modul de condus BOOST. Cele doua concepte, EASE si BOST au fost prefigurate pentru prima data o data cu concept carul BMW Vision NEXT 100, ilustrand doua directii de aplicare a solutiilor de condus autonom: libertatea deplasarii complet automatizate, prin modul EASE, sau adrenalina unui mod de condus sportiv, cu inteligenta artificiala in plan secund, asistand pentru un maxim de performanta si siguranta.

Noul BMW Vision M NEXT ia forma unei masini sport plug-in progresive, cu un design plin de emotie si un interior purist care pune accentul pe condusul activ. Sistemul de propulsie Power PHEV deschide o noua dimensiune in condusul sportiv, oferind posibilitatea de a alege intre tractiunea integrala electrica si tractiunea spate purista, cu propulsie pur electrica sau cu puterea unui motor turbo pe benzina, cu patru cilindri. Acesta genereaza o putere a sistemului de 600 CP si permite masinii sa sprinteze de la 0 la 100 km/h in doar trei secunde. De asemenea, exista si un mod BOOST+, care pune la dispozitie un plus de putere la apasarea unui buton pentru o experienta de performanta si mai emotionanta.

Masina are o autonomie de pana la 100 de kilometri atunci cand se ruleaza in regim complet electric, ceea ce permite ca majoritatea calatoriilor sa fie efectuate cu zero emisii locale – atat in zonele urbane, cat si in afara acestora.

Cu proportiile de masina sport inconfundabile, silueta inclinata, in forma de pana, usile gullwing si stilul clar, drept al spatelui, BMW Vision M NEXT reuseste sa imbine indicii de design clasic pentru performante dinamice cu placere de condus durabila. In interiorul habitaclului, tehnologia inovatoare este utilizata pentru a concentra atentia conducatorului asupra a ceea ce se intampla pe drumul care urmeaza.

„Logica de concentrare” duce faimosul accent BMW asupra conducatorului la nivelul urmator prin adaptarea informatiilor afisate la situatia de condus in schimbare. Pe masura ce automobilul accelereaza, mesajele se schimba din ce in ce mai mult in campul vizual direct al conducatorului si se concentreaza din ce in ce mai mult pe informatiile legate de condus.

Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania

Distribuie acest articol!