Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2019 reuneste peste 400 de modele auto si numeroase premiere nationale si noutati
10.10.2019
        
Distribuie acest articol!   

La Romexpo, astazi si-a deschis portile a XVII-a editie a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii.

Evenimentul care imbina experienta editiilor organizate pana in prezent cu dinamica contextului inovativ si economic actual, vine cu o platforma complexa ce se transforma, pe perioada celor 11 zile de desfasurare (10-20 octombrie), intr-un adevarat centru de afaceri in domeniul auto.

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2019 reuneste intr-un singur loc o gama de peste 400 de modele de autoturisme si vehicule comerciale. Printre acestea, numeroase premiere nationale, modele concept si noutatile sezonului 2019-2020, apartinand brandurilor Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroën, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes, Mini, Mitsubishi, Opel, Piaggio, RAM 1500, Seat, Shelby, Skoda, Smart, SsangYong, Suzuki, Tesla, Toyota, Volvo, plus multe alte surprize.

„Mobilitatea la prezent si viitor” este motto-ul SAB & Accesorii 2019, deoarece lumea mobilitatii acestor timpuri este mai inovatoare si mai interesanta ca oricand. Deloc intamplator, anul acesta, segmentul dedicat mobilitatii electrice evolueaza semnificativ si este unul dintre punctele de atractie ale evenimentului.

Printre modelele electrice si hibride expuse se numara Tesla Model 3 Standard Range Plus, EQC 400 4MATIC – primul SUV electric de la Mercedes-Benz, Jaguar I-PACE – primul SUV sportiv Jaguar complet electric, alaturi de modelele hibride si plug-in de la BMW, Mini, Volvo, Kia, Toyota, Honda, Hyundai, Suzuki, Ford, Mitsubishi si Jaguar.

SAB & Accesorii 2019 se desfasoara in Pavilionul B2 si pe platforma exterioara adiacenta din cadrul Centrului Expozitional Romexpo. Program vizitare – joi, 10 octombrie: 12:00-20:00; vineri, 11 octombrie – sambata, 20 octombrie, zilnic: 10:00-20:00; duminica, 21 octombrie: 10:00-18:00. Pret bilet: 40 lei / persoana / zi. Accesul copiilor sub 7 ani si al persoanelor cu dizabilitati este gratuit.

In ceea ce ne priveste, va propunem mai jos o succinta galerie foto, realizata in ziua inaugurala a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii 2019.

Distribuie acest articol!