Hyundai ar putea lansa o supersportivă
14.01.2020
        
Distribuie acest articol!   

Un responsabil din cadrul departamentului de cercetare și dezvoltare de la Hyundai a afirmat recent că producătorul sud-coreean de automobile este deschis la ideea unui coupe puternic, care să concureze cu Porsche Cayman.

Albert Biermann, fostul responsabil al diviziei BMW Motorsport, devenit din 2015 responsabilul departamentului de cercetare și dezvoltare al constructorului sud-coreean, a declarat că marca este interesată de lansarea unei sportive care să cuncureze cu modele Porsche.

Albert Biermann a declarat jurnaliștilor de la publicația engleză Evo că „Hyundai nu are limite filozofice. Este o companie de familie, iar deciziile se iau rapid. Iar eu cred că a venit momentul pentru a lansa o sportivă N, cu un motor central. Avem programate multe noi modele, aflate în curs de dezvoltare. Cred că familia de modele N va crește rapid în următorii cinci ani, mult mai rapid decât până acum”.

Viitorul este promițător, așadar, pentru amatorii de sportive N. Albert Biermann vrea să exploateze flexibilitatea pe care i-o acordă această nouă funcție în înteriorul echipelor de la Hyundai. Zvonurile susțin că această sportivă s-ar poziționa pe segmentul ocupat de modele precum Porsche Cayman, Alfa Romeo 4C și Alpine A110.

Distribuie acest articol!