Prima imagine cu Volkswagen Golf 8 break
08.09.2020
        
Distribuie acest articol!   

Volkswagen se pregătește să lanseze oficial versiunea break a celei mai noi generații Golf. În așteptarea momentului, pe internet a scăpat o primă imagine cu acest model, în versiunea de top, denumită Alltrack.

La un an distanță de la apariția oficială a noului Golf 8, versiunea break se pregătește să ia cu asalt piața, chiar dacă nu este un moment tocmai prielnic pentru automobilele în versiuni clasice, având în vedere asaltul SUV-urilor și al electricelor. Golf are însă o reputație de apărat, fiind o referință pe piața europeană a compactelor, inclusiv în variantă break.

Iminenta lansare a noului Golf 8 break este anticipată de această imagine, publicată recent pe contul de Instagram WilcoBlok. Este vorba de versiunea concepută pentru drumurile grele, botezată Alltrack și care se distinge la exterior prin elementele de protecție din plastic.

De remarcat spațiul mărit din zona portbagajului, specific unei astfel de caroserii. Cât privește motorizările, este de așteptat ca noul Golf să fie oferit și în versiune hibrid plug-in. Vom reveni cu mai multe detalii, evident, în momentul lansării oficiale!

Sursa: Instagram,com WilcoBlok


UPDATE 9 septembrie 2020. Volkswagen a prezentat astăzi primele imagini și informații referitoare la noul Golf 8 Variant / Alltrack. CLICK AICI pentru galerie foto și o scurtă prezentare a modelului.

Distribuie acest articol!