Crash-test: ce se întâmplă cu un automobil, în cazul unui impact la 210 km/h
04.11.2020
        
Distribuie acest articol!   

Testele Euro NCAP impresionează prin modul în care evidențiază efectele unui accident rutier, chiar dacă impactul frontal se realizează la ”doar” 64 km/h. Lucrurile sunt mult mai dramatice în cazul unor viteze mai mari, așa cum se poate vedea în experimentul la care ne referim aici.

În cadrul unei campanii de sensibilizare privind securitatea rutieră, website-ul bulgar Bri4ka.com a realizat un crash-test pe care l-a prezentat ca fiind cel mai rapid din lume. Un Opel Omega de generația a doua, echipat cu un sistem de control de la distanță, a fost testat în diferite situații ipotetice, pentru ca, la final, să fie proiectat într-un autobuz, cu aproape 210 km/h.

Automobilul a fost trimis perpendicular spre autobuz, în dreptul punții din spate. Puțin înaintea impactului, radarul a înregistrat viteza de 208 km/h. După cum se poate vedea din filmul de mai jos, urmările unui impact produs la peste 200 km/h nu prea mai au nimic în comun cu cele înregistrate la 64 km/h!

Mașina pur și simplu a fost pulverizată la impact și compactată într-un conglomerat de metal aplatizat la mai bine din jumătatea lungimii inițiale, doar partea exterioară a portbagajului păstrându-și forma inițială. Manechinul amplasat pe scaunul pasagerului din față abia dacă se mai vede și este evident că niciun ocupant al vehiculului nu ar fi supraviețuit unui astfel de șoc.

Merită remarcate și distrugerile suferite de autobuz: caroseria îndoită, geamurile sparte și o rotație de 90 de grade, care trădează violența accidentului. Manechinele amplasate în interior, fără centură de siguranță, au fost împrăștiate peste tot, unele chiar dezmembrate.

Concluzionând, putem spune că, deși protecția oferită de automobile s-a ameliorat foarte mult în ultimul timp, în cazul unui impact produs la viteze mari, efectele sunt devastatoare!

Distribuie acest articol!