Cel mai mare exportator de automobile din SUA este… un producător german!
17.02.2022
        
Distribuie acest articol!   

Pare greu de crezut, dar cât se poate de adevărat: BMW Manufacturing este cel mai mare exportator de automobile din Stalele Unite. Este vorba de un top ca valoare, potrivit datelor publicate de Departamentul de Comerţ al SUA.

Producătorul german reușește această performanță pentru al optulea an consecutiv. În 2021, uzina BMW din Spartanburg a exportat 257.876 de automobile BMW, cu o valoare totală de export de peste 10,1 miliarde de dolari.

Modelele BMW produse în Spartanburg (Carolina de Sud) au fost exportate în aproximativ 120 de ţări, în principal prin portul Charleston (aproape 219.000 de unităţi), prin alte cinci porturi din sud-est şi pe calea ferată în Canada.

Uzina din Spartanburg este centru de competenţă pentru familia de automobile X și are 11.000 de angajaţi. Primele cinci ţări de export de la BMW Manufacturing au fost China (24,1% din volumul exporturilor), Germania (12,3%), Coreea de Sud (9,4%), Canada (5,6%) şi Marea Britanie (5,4%).

În 2021, BMW Manufacturing a stabilit un nou record de producţie, cu 433.810 automobile BMW X produse. Din acest total, 179.840 de modele X au fost vândute în SUA, reprezentând 53,4% din totalul vânzărilor mărcii BMW. Primele două modele BMW vândute în America au fost BMW X3 şi BMW X5.

Din 1992, BMW Group a investit aproape 12 miliarde de dolari în fabrica sa din Carolina de Sud. BMW Manufacturing este cea mai mare uzină BMW Group din lume, producând peste 1.500 de automobile în fiecare zi.

Portofoliul de modele include cinci modele BMW X, patru modele X Motorsport şi două modele X plug-in hybrid. Uzina are o capacitate de producţie de până la 450.000.

Sursa: comunicat de presă BMW Group România

Distribuie acest articol!