Planul Renaulution dă rezultate: Renault afișează o sănătate financiară neașteptat de bună si privește cu optimism spre viitor
21.02.2022
        
Distribuie acest articol!   

În ciuda perioadei extrem de dificile pe care industria auto o traversează, rezultatele financiare ale Grupului Renault, pe anul 2021, dezvăluite la finele săptămânii trecute, sunt peste așteptări. După doi ani de pierderi, concernul a reușit să revină pe profit și să depășeacă obiectivele financiare stabilite pentru anul trecut.

O parte dintre obiectivele prevăzute în Renaulution, abițiosul program de relansare a grupului, au fost atinse în avans: reducerea cu două miliarde euro a costurilor fixe față de anul 2019 au fost atinse cu un an mai repede decât se prevăzuse inițial, iar creșterea marje operaționale la peste 3% s-a realizat cu doi ani mai repede (3,6% în 2021). De altfel, 2021 s-a încheiat pe profit, după ce în 2020 grupul înregistrase pierderi record de peste opt miliarde euro, iar în 2019 pierderile au fost de 141 milioane de euro.

Veniturile grupului au crescut anul trecut cu 6%, spre 46,3 miliarde de euro, iar profitul net a fost de 888 milioane de euro. Deși estimează că anul acesta va produce cu 300.000 de unități mai puțin, din cauza crizei semiconductorilor, grupul va rambursa încă un miliard de euro din cele cinci miliarde de euro primite ca împrumut de la statul francez în 2020, bani fărăd e care Renault nu ar fi supraviețuit. Împrumutul va fi rambursat în totalitate până la finele anului 2023.

Grupul Renault afișează, așadar, o excelentă sănătate financiară, care permite consolidarea priectelor de viitor. Noutățile acestui an este format din compacta electrică Renault Megane E-Tech, SUV-ul Renault Austral și polivalenta Dacia Jogger.

Ambițiile pe termen lung vizează neutralitatea amprentei de carbon, în Europa până în 2040 și la vivel mondial în 2050. Investițiile în electrificare s-au ridicat la 10 miliarde de euro în ultimul deceniu, iar ritmul se va accelera. Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi are în plan 23 de miliarde de euro pentru cinci platforme electrice comune, care vor acoperi segmentele esențiale de pe piață. Renault are ambiția de a deveni producător exclusiv de automobile particulare 100% electrice, până în 2030, în Europa.

În cadrul amplului plan de relansare, Renault a lansat în urmă cu un a și proiectul ReFactory, prin care uzina de la Flins (Yvelines, Franța) va deveni prima fabrică europeană dedicată economiei circulare și mobilității bazate pe patru poli: RE-TROFIT cu ”Factory VO” (vehicule de ocazie recondiționate la nivel industrial), RE-ENERGY (pentru a doua viață a acumulatorilor și noi energii), RE-CYCLE (reciclarea pieselor și materialelor) și RE-START (un centru de inovare). Proiectul vizează un ritm anual de recondiționare a 45.000 de vehicule, din 2023, precum și revitalizarea a 20.000 de baterii, la orizontul anului 2030.

În cadrul prezentării rezultatelor financiare din 2021 președintele Luca de Meo a anunțat lansarea unui nou concept-car, ce va fi dezvăluit oficial în luna mai. Dotat cu motorizare pe hidrogen și desenat sub coordonarea lui Gilles Vidal, care a preluat direcția de design la Renault în 2020, acesta va ilustra angajamentul constructorului în privința dezvoltării durabile.

Distribuie acest articol!