Când vorbim de automobile autonome, Tesla se numără printre primele exemple aduse în discuție, cu sistemul său de pilot automat. Mercedes este însă primul constructor de automobile din lume care comercializează vehicule cu autonomie de nivel 3.
Înainte de a intra în detalii, se cuvine o punere în temă, având în vedere că subiectul este destul de puțin dezbătut. Așadar, ce sunt aceste niveluri ale conducerii autonome?
Pe scurt, trebuie știut că sunt cinci astfel de niveluri, prin care se specifică cât de capabil este un vehicul să se deplaseze singur și cât de mare este gradul de intervenție umană. Un sistem de automatizare al vehiculelor, adoptat la nivelul industriei.
Dacă la nivelul 1 șoferul șoferul trebuie să gestioneze majoritatea funcțiilor mașinii, însă este asistat de o serie de sisteme, la nivelul 5 nu mai este nevoie de intervenția șoferului, automobilul deplasându-se complet autonom.
Nivelul 3 este unul de automatizare condiționată a deplasării. Adică șoferul își poate concentra atenția asupra altor activități, nefiind necesară nicio intervenție din partea sa, la deplasarea cu viteza mai mica de 60km/h. Automobilul este cu devărat autonom, însă doar în condiții ideale de drum.
Astfel, vizionarea unui film în timp ce vă aflați la volan este pe cale să devină realitate. Mercedes a anunțat că începe să vândă în Germania opțiunea numită „Drive Pilot”, pe cele două limuzine-amiral, Clasa S și EQS, la prețul de 5.000, respectiv 7.430 de euro fără taxe.
La o viteză de până la 60 km/h, sistemul va permite șoferului ridicarea mâinilor de pe volan, să verifice e-mailul, să navigheze pe internet sau să vizioneze un film pe ecranul central, dar va trebui să poată interveni în orice moment, în mai puțin de zece secunde dacă sistemul îi va cere acest lucru. În caz contrar, mașina se va opri automat „în mod sigur”, după o formulă stabilită de constructor.
Germania este pionier european în materie de conducere autonomă, deoarece a autorizat conducerea autonomă de nivelul 3 încă din 2017. În decembrie 2017, Mercedes a obținut prima aprobare la nivel mondial pentru a comercializa vehicule autonome conforme cu standardul UN-R157, acolo unde este permis de către legislația locală. Mercedes speră să poată obține, până la sfârșitul anului, autorizația pentru a comercializa această tehnologie în California și Nevada.
Astfel, Mercedes va înregistra un consistent avans tehnologic față de concurență, fie că este vorba de Audi, care introdusese această tehnologie pe A8, pentru ca mai apoi să renunțe, sau Tesla, care se confruntă în prezent cu un val de critici din partea autorității de reglementare americane, pentru că ar fi ignorat unele recomandări privind sistemul de asistență a șoferului.