În ciuda volumelor în creștere din ultima perioadă, lucrurile nu sunt tocmai roze la Tesla. Constructorul american a trecut la concedieri, iar omul din fruntea companiei, ultra-mediatizatul Elon Musk, vede viitorul în negru. Care să fie cauzele?
Cu un lockdown prelungit în China și dificultăți în aprovizionare, producătorul se confruntă cu probleme tot mai mari. Acestea vin la scurt timp după un efort financiar enorm – cele două noi fabrici, din Austin, Texas și Berlin, Germania, au costat miliarde.
Tesla a decis să concedieze 3.500 de angajați, ceea ce ar putea trăda o preocupare reală sau ar putea fi un semnal transmis piețelor. În mod cert, în spatele deciziei este un eșec, despre care nu știm dacă este temporar sau de durată.
Contextul actual afectează întreaga industrie auto, iar tânărul producător americat pare să sufere mai mult decât ceilalți din domeniu. În primul rând pentru că este strâns legat de piața chineză, atât prin perspectiva clienților săi, cât și din punct de vedere al furnizorilor.
Tesla pare să se confrunte cu o furtună pe care CEO-ul său nu o ascunde. Elon Musk a repetat-o de mai multe ori în ultima vreme, cu diferite ocazii: compania lui pierde bani. Și nu puțini, ci miliarde!
Noua perioadă de lockdown din China a privat Tesla de cea mai importantă clientelă, dar și de numeroase componente electronice și acumulatori, elemente vitale la asamblarea modelelor sale. Noua fabrică din Berlin a avut două săptămâni de șomaj tehnic din cauza lipsei de piese. Aceeași situație și la Gigafactory Shanghai, unde principala problemă a fost izolarea impusă de autorități din cauza pandemiei.
Activitatea la fabrica din Austin, Texas, este la ralanti și nu se pot produce mai mult de câteva unități pe săptămână, foarte departe de obiectivul fixat inițial, de 22.000 de exemplare asamblate săptămânal.
Aceste fabrici riscă să se transforme în „gropi de bani”, ceea ce l-a determinat pe Elon Musk să ia măsuri urgente. Cum legislația SUA nu seamănă cu cea din Europa, iar șomajul tehnic nu are prea multe prevederi de protecție socială, Tesla a trecut la concedierea a 3.500 de salariați din Statele Unite.
Asta după ce în urmă cu câteva săptămâni mai fuseseră concediați alți 10.000 de angajați. Astfel, peste 10% din forța de muncă Tesla, estimată la aproape 100.000 de oameni, a fost desființată rapid, în acest fel.
Noua serie neagră vine după căderea Bitcoin, în urma căreia Musk ar fi pierdut aproape 600 de milioane de dolari, dar și după toată tevatura cu falsa preluare a rețelei Twitter, la care Musk a renunțat în cele din urmă. Pierderile recente înregistrate de Tesla vin într-un moment în care viitorul celeilalte companii deținute de Musk, Space X, este de asemenea în pericol, deoarece lansările de rachete cosmice se luptă din greu să țină pasul cu ritmul cerut de clienți.
Mulți se întreabă cât de mare este, de fapt, amenințarea pentru enormul business clădit de Musk? Space X, evaluat la 100 de miliarde de dolari pe bursă, și Tesla, care valorează de aproape 10 ori mai mult, chiar riscă să se prăbușească?
Conform principiului „prea mare pentru a eșua”, viitorul miliardarului american nu este tocmai atât de întunecat pe cât și-ar dori să ne facă să credem. Așadar, previziunile sumbre făcute de CEO sunt, cel mai probabil, o modalitate de a alarma piețele și o invitație indirectă la noi investiții în titlurile sale.