ANALIZĂ: Debarcarea lui Herbert Diess din fruntea Grupului Volkswagen, între motive și implicații
27.07.2022
        
Distribuie acest articol!   

Deși previzibilă, vestea schimbării omului de la cârma Volkswagen a venit oarecum pe neașteptate, la finele săptămânii trecute. Modul în care a fost debarcat CEO-ul Herbert Diess spune multe despre situația extrem de complicată în care se află industria auto.

Într-un comunicat de presă laconic, Consiliul de supraveghere Volkswagen vorbește despre schimbarea de generație și îi mulțumește lui Diess pentru „marile sale realizări în contextul transformării Grupului”. Cu toate că Diess părăsește compania printr-un „acord reciproc”, cei care cunosc contextul nu pot fi păcăliți!

Înlăturarea atotputernicului șef al Grupului Volkswagen în plină vară este pe cât de rapidă, pe atât de puțin surprinzătoare. Unii analiști cred că Diess și-a pierdut slujba din cauza problemelor de software care au întârziat lansarea noilor modele electrice. În miezul acestor probleme ar fi unitatea Cariad, creată cu scopul de a dezvolta partea de software, în contextul trecerii la mobilitatea electrică. Alții susțin că Diess a fost demis din cauza autoritarismului său și a marșului forțat pe care l-a impus pentru trecerea la electromobilitate.

Cu siguranță, a fost câte ceva din toate aceste motive. Surprinde însă metoda abruptă prin care unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile și cea mai importantă companie auto germană, cu o cifră de afaceri anuală de 250 de miliarde de euro și circa 660.000 de angajați, și-a concediat omul numărul unu.

Pentru a înțelege mai bine decizia, trebuie analizat contextul. Este ceea ce ne propunem în cele ce urmează.

Unul dintre motive este legat de întârzierile majore înregistrate pe partea de dezvoltare software, care au dus la încetinirea  programului de lansare a noilor modele Porsche, Audi și Bentley. Aceste probleme nu erau o noutate, ci veneau după debutul amânat și poticnit al modelelor ID de la Volkswagen. Numeroși clienți au avut experiențe deloc plăcute cu primele modele electrice de la Volkswagen și încă se văd nevoiți să își ducă mașinile la dealeri, pentru operațiuni de update over the air pe care constructorul se chinuie să le facă.

În efortul său de a transforma compania într-un producător major de automobile electrice, Diess s-a izbit în mod repetat de o puternică rezistență internă. Nu a putut decât să avertizeze că Volkswagen va pierde bătălia cu Tesla și trebuie să reducă mii de locuri de muncă.

Se pare că eșecurile înregistrate de Cariad, divizia de software special creată în cadrul grupului, au fost cireașa de pe tort și în cele din urmă au erodat iremediabil sprijinul lui Diess din partea puternicelor familii proprietare, Porsche și Piech. Un prim semnal a venit în decembrie, când Consiliul de administrație a revizuit anumite responsabilități pe care Diess le avea la Cariad, însă problemele nu au dispărut.

Problemele de la Cariad s-au reflectat în producție prin amânarea lansării unor noi modele, extrem de importante. Primul pe listă este viitorul Porsche Macan electric, urmat de noua linie de modele electrice Artemis de la Audi, aceasta din urmă fiind amânată cu aproximativ doi ani, până în 2027. De asemenea, brandul de ultra-lux Bentley riscă să nu poată deveni complet electric până la sfârșitul deceniului, așa cum era planificat inițial.

„Software-ul este cheia viitorului”, susține Elon Musk, CEO-ul rivalilor de la Tesla, cel care este un model pentru Herbert Diess. Președintele Grupului Volkswagen a avertizat în mod repetat asupra acestui aspect, invocând eșecul Nokia, care nu a avut reacție la apariția smartphone-ului.

Trecerea la automobilul electric și autonom impune o transformare fundamentală a industriei auto, în fața căreia constructorii trebuie să fie pregătiți, mai ales pe partea de software.

Dacă sunt făcute corect, noile servicii integrate la bordul automobilelor pot crea noi fluxuri de venituri. Modernizarea presupune însă pregătirea pentru era digitală, ceea ce implică atragerea de talente și dezvoltarea unor seturi de competențe din afara zonelor tradiționale de expertiză. Este, deci, nevoie de oameni de tipul specialiștilor din Silicon Valley și tot mai puțin de actualii specialiști din industria auto.

În ultimul plan de investiții, Diess prevăzuse 89 de miliarde de euro pentru dezvoltarea de software pe modele electrice, în următoarea jumătate de deceniu. Volkswagen a anunțat anul trecut că va angaja 10.000 de specialiști în software, ceea ce o poate transforma în una dintre cele mai mari companii europene în domeniu.

Pe de altă parte, lui Diess i s-a reproșat stilul de conducere excesiv de autoritar. Intransigența sa l-a lăsat fără aliați și treptat a devenit din ce în ce mai izolat.

De altfel, Martin Winterkorn l-a adus la Volkswagen, după 19 ani petrecuți la BMW, tocmai datorită profilului său autoritar, cu scopul de a face curățenie. A avut o misiune sinucigașă, de reducere a costurilor cu 5 miliarde în doi ani! A reușit atunci, dar s-a împotmolit acum, în marșul forțat spre electrificare, la capătul căruia, în 2025, își propusese ca Volkswagen să depășească Tesla în privința volumelor de vânzări la mașini electrice.

Spre deosebire de Musk la Tesla, Diess nu a fost „de capul lui” la Grupul Volkswagen și nu a putut acționa după bunul plac, ca proprietar al grupului. Ba mai mult, a stârnit nemulțumiri și reticență.

Epoca Diess va rămâne înscrisă în istoria Volkswagen prin demararea procesului de trecere la propulsia electrică, dar și prin problemele de software și lansarea haotică a modelului ID.3. Pe plan extern, cu siguranță, convingerea lui Hebert Diess în privința viitorului electric a influențat decizia politică la nivel european. Pentru că atunci când șeful celui mai mare producător auto mondial spune că a sosit finalul motorului termic, nu ai cum să nu îl iei în serios!

A scoate grupul din impasul generat de problemele de software nu este o misiune ușoară. Unii analiști vorbesc chiar despre necesitatea unei schimbări culturale și se îndoiesc de capacitatea managerilor germani din domeniul auto de a o rezolva.

Volkswagen mizează acum pe cel care din 2015 și până în prezent a condus marca Porsche, Oliver Blume. Spre deosebire de Diess, pare să fie un mai bun jucător de echipă și un navigator perspicace printre diferitele facțiuni de la conducerea grupului. Nu este nici atât de prezent pe rețelele sociale, dar a dovedit un excelent fler în privința tendințelor, ceea ce denotă că este un fin cunoscător al industriei auto. De pildă a susținut lansarea primului model complet electric de la Porsche, ceea ce la momentul respectiv părea un nonsens. Acum, Taycan se vinde mai bine decât cel mai cunoscut model Porsche, 911!

În urma debarcării lui Diess, întreaga industrie auto rămâne totuși fără un răspuns clar la întrebarea dacă trecerea la mobilitatea electrică se poate face rapid și fără mari probleme. Acest răspunsul ar putea veni peste câțiva ani – oricum, cu mult înainte de 2035 –, chiar de la Oliver Blume!

Distribuie acest articol!