Circa 9.000 de automobile ”made in China” erau vândute în Uniunea Europeană, în 2018. Anul trecut, numărul acestora a ajuns la 80.000. O creștere conjuncturală? Nicidecum!
O confirmare în acest sens a venit deja în prima jumătate a acestui an, când numărul de automobile importate din China a ajuns la 75.000. Se prefigurează astfel un total de 150.000 de automobile importate din China pe Bătrânul Continent, în 2022.
Ce se spunea nu demult despre mașinile chinezești? Că nu sunt sigure, că le lipsesc dotările, că lasă de dorit la capitolul calitate… Dar toate aceste neajunsuri au fost cândva, în trecut.
Primul ”șoc” s-a produs atunci când Grupul Geely a cumpărat Volvo, în 2009, de la Ford, demonstrând mai apoi lumii întregi de ce este în stare un producător chinez.
Chinezii produc în prezent nu doar automobile de încredere, ci chiar modele premium, capabile să concureze de la egal la egal cu tripleta germană Audi – BMW – Mercedes!
Au trecut mai bine de zece ani de la premiera realizată de Geely, timp în care o serie de mărci noi, venite din China, au intrat pe piața UE. La început timid, dar curba de creștere arată o dublarea anuală a volumelor.
Desigur, pe o piață care totaliza circa 15 milioane de unități înainte de criza Covid-19, cifrele realizate de producătorii chinezi în Europa pot fi considerate încă minore. Dar trendul înregistrat în ultimii ani ar trebui să le dea deja fiori producătorilor europeni!
După MG și Aiways, va urma în curând Byd, care își va prezenta modelul „european” la sfârșitul verii. Iar noutățile vor continua, cu siguranță! Care să fie cheia succesului pentru toți acești constructori, pe piața europeană?
În primul rând interesul față de automobilul electric, atât din partea lor, a constructorilor, cât și a clienților potențiali. Interes dublat de accesul facil la acumulatorii și semiconductorii fabricați în același loc, în China.
Vremurile în care Europa încerca să încetinească pătrunderea automobilelor chinezești pe piață, refuzându-le omologările sub pretextul rezultatelor slabe la testele de impact, sunt demult depășite. În prezent, noile automobile ”made in China” trec cu ușurință toate examenele, inclusiv cel al prețurilor competitive.
Iar clienții europeni, foarte mulți dintre ei având în buzunar un iPhone care este și el tot ”made in China”, s-au convins deja că produsele fabricate în China pot fi cel puțin la fel de calitative ca cele realizate aici.