Škoda își împrospătează identitatea vizuală
01.09.2022
        
Distribuie acest articol!   

În fața a 450 de invitați din lumea întreagă, la începutul acestei săptămâni, la Praga, Škoda Auto a prezentat noua indentitate vizuală a mărcii. Cu această ocazie producătorul ceh a dezvăluit conceptul VISION 7S, care arborează noul limbaj stilistic ce se va regăsi la viitoarele modele Škoda și ar trebui să anticipeze un SUV electric de dimensiuni mari, cu 7 locuri, care ar putea înlocui actualul Kodiaq.

Cu promisiunea de a reveni cu prezentarea conceptului, de această data ne vom referi în detaliu la identitatea vizuală.

Evenimentul de la Praga, numit „Explore More”, dezvăluie noua identitate grafică ce va fi adoptată treptat, începând din 2023.

Elementele de bază ale noii identități de brand includ noi nuanțe de verde (Verde Smarald și Verde Electric), care vor fi folosite în contrast, precum și un logo nou, mai rafinat. Acesta se concentrează pe numele Škoda, scris în întregime cu majuscule.

Emblema tradițională, cu săgeata înaripată stilizată, va fi folosită în continuare în mod secundar, doar pentru anumite situații. Va fi folosită într-o versiune simplificată, în noile nuanțe de verde, și se va renunța la grafica ”3D” utilizată până acum.

De altfel, producătorul ceh începuse în ultimii ani o tranziție către acest nou tip de logo. Astfel, pe modelele sale, emblema din spate a fost înlocuită cu o inscripție impunătoare „Škoda”.

Noul logo adoptă un font modern, cu literele rotunjite. Caronul din partea superioară a literei „S”, cel care face ca numele să se pronunțe cu „ș” și nu cu „s”, nu va mai fi atât de evident, fiind integrat în literă.

Pe conceptul Vision 7S noul logo Škoda este prezent pe capotă, în mijlocul hayonului, pe jante și în centrul volanului. Se va regăsi foarte curând pe toate modelele de serie, inclusiv pe noua generație Superb, care va fi lansată în 2023, precum și pe materialele de comunicare ale mărcii.

Distribuie acest articol!