Începe Salonul Auto București & Accesorii 2022! Este găzduit de Romexpo, până pe 16 octombrie
05.10.2022
        
Distribuie acest articol!   

Între 6 și 16 octombrie, Salonul Auto București & Accesorii 2022, cel mai important eveniment auto al anului, în România, va avea loc la Romexpo, în Pavilionul B2, cât și în zona exterioară adiacentă, pe o suprafață totală de peste 25.000 mp.

Primul salon auto organizat în România, SAB & Accesorii a furnizat începând cu anul 1993 un eveniment la cele mai înalte standarde, aducând și anul acesta ultimele noutăți din domeniul auto.

Deschiderea oficială și conferința de presă a SAB & Accesorii 2022 va avea loc la intrarea Pavilionului B2 Romexpo, joi, 6 octombrie, la ora 12,00. Salonul reunește numeroase premiere, modele exclusiviste și o parte din noutățile sezonului 2022-2023 aparținând brandurilor BMW, Citroën, Dodge, Ford, GMC, Hyundai, Honda, Ineos Grenadier, Jaguar, Land Rover, Lexus, Maserati, Mazda, Mercedes Benz, Mitsubishi, Mini, Opel, Piaggio, RAM, Ssang Yong, Suzuki, Tesla, Toyota. De asemenea la SAB va fi prezentă compania SUV CARS, importatorare a mărcilor: DFSK, Seres, BAIC, FAW, JAC.

Salonul va fi un moment aniversar pentru compania Țiriac Auto, ce sărbătorește în această toamnă 30 de ani de activitate, pe care-i marchează printr-o lună aniversară. La rândul lor, cei de la Rădăcini vor expune noua Mazda CX-60, primul model plug-in hybrid de la Mazda, precum și noul Opel Astra, recent lansat.

Pasionații de supercaruri vor găsi în standul Racebox o secțiune super sport formată din peste 12 modele de mașini unicat care însumează peste 20.000 de cai putere și au o valoare de peste 5 milioane de euro: Mclaren 765LT Spider Unic full MSO, singurul din România, Ferrari F8 Tributo 1/1, AMG GTR PRO 1/1, Porsche 992 Turbo S Techart, Lamborghini Aventador SVJ Roadster, Ferrari 488 Pista, Porsche 992 GT3, McLaren 570GT. De asemenea, vor fi expuse accesorii pentru tuning și tehnologie de ultimă generație pentru îmbunătățirea performanței supercarurilor, de la 1016industries, Techart, Brabus, Larte, Vossen, Yido, Capristo, Fi Exhaust, Eventuri, Vossen, Armytrix, Mansory și multe altele.

În zona exterioară a SAB & Accesorii vor fi expuse vehicule comerciale și rulate de la diferite mărci. La SAB & Accesorii vor fi expuse și peste 600 de branduri din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self service, pieselor și accesoriilor, fiind reprezentate pe o suprafață interioară și exterioară de peste 7.000 mp.

Evenimente conexe în cadrul SAB & Accesorii 2022
● Sâmbătă, 8 octombrie, orele 10.00-20.00 – Autoturismele de colecție trezesc nostalgia retrăirii unor momente din viață. „Mașinile Bucureștiului – Nemțoaicele orașului”, sub organizarea Retromobil Club România, vor invoca perioada anilor 30-90 cu un lineup relevant de 15 automobile istorice fabricate în Germania, pentru publicul de toate vârstele și din cele mai diferite generații.
● Sâmbătă, 8 octombrie, ora 11.00 – În sala de conferințe din Pavilionul B3 se va ține cursul de Diagnosticarea autovehiculelor electrice si hibride organizat de Academia Autotehnica.
● Sâmbătă, 8 octombrie și duminică, 9 octombrie – Cursa Campionilor, Cupa SAB & Accesorii 2022, organizată de GT Auto Club Sportiv sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
● Sâmbătă, 15 octombrie și duminică, 16 octombrie – Etapa finală DB Drag Racing. În zona exterioară a SAB & Accesorii, publicul vizitator este așteptat la unul din cele mai cunoscute Campionate de Car Audio la nivel mondial.
● Sâmbătă, 15 octombrie și duminică, 16 octombrie – Show-uri de drift în zona exterioară a SAB & Accesorii. Alice Ene, cel mai tânăr pilot profesionist de drift, desemnată Regina Drift-ului din Europa la doar 14 ani, a stabilit un nou record mondial de vârstă în competițiile de profil. Deținătoarea de Guinnes World Record vine la SAB cu un show de drift spectaculos.

În cadrul salonului vor exista, de asemenea, spații destinate exclusiv mobilității electrice, unde vor fi expuse automobile, diverse vehicule, scutere și biciclete electrice dar și stații și tehnologii electrice.

Pasionații de biciclete au ocazia să descopere gama de produse Cube, Acid, RFR, Riese & Muller expuse în standul Bikexpert.

Cele mai cunoscute van-uri de street food sunt și ele prezente la SAB în zona dedicată street Food Park. Pe tot parcursul SAB & Accesorii, vizitatorii sunt așteptați să deguste cele mai delicioase preparate ale bucătăriei stradale.

Informații utile SAB & Accesorii 2022
● Locație: Pavilionul B2 Romexpo și zona exterioară adiacentă
● Preț bilet: 50 lei. Accesul copiilor sub 7 ani, gratuit. Accesul persoanelor cu dizabilități, gratuit (pe baza unui document doveditor).
● Program: 6 octombrie, orele 12.00-20.00, 7-15 octombrie, orele 10.00-20.00, 16 octombrie, orele 10.00-18.00.

Distribuie acest articol!