Trecerea automobilului electric în producția de masă aduce cu sine o serie de noutăți majore în peisajul industriei auto globale. În acest context, este foarte interesant de urmărit care sunt părerile oamenilor de la vârful industriei de profil, cei care sunt direct implicați în aceste schimbări.
O opinie deosebit de interesantă este cea a lui Brian Gu, omul care se află în fruntea Xpeng, o companie relativ nouă din China, specializată în producția de automobile electrice. Potrivit acestuia, este de așteptat o adevărată „baie de sânge” pe această piață!
Brian Gu este de părere că mașina electrică nu doar va face oamenii fericiți, ci va duce și la dispariția unor producători. El întrevede o bătălie dură, la finalul căreia mai puțin de 10 constructori vor supraviețui.
Automobilul electric a adus pe piață mulți jucători noi, în special în China. Unele nume sunt creații ale grupurilor auto cunoscute, precum Geely sau Chery, iar altele au apărut pur și simplu din senin.
În prezent, în China există aproape o sută de mărci de automobile, însă doar o duzină dintre ele sunt exportate, în special în Europa. „În 5 până la 10 ani, vom avea o piață mult mai concentrată. Cred că numărul jucătorilor probabil va fi redus la mai puțin de 10, pe scena mondială”, a declarat Brian Gu pentru Financial Times, referitor la viitorul acestei industrii.
Afirmația, de altfel destul de pesimistă, urmează unei situații dificile pentru industria auto chineză în general, care nu a cruțat nici marca Xpeng. Vânzările acestui constructor au scăzut cu 50% în primul trimestru al anului 2023, retrogradându-l până pe locul 12 în topul brandurilor de automobile electrice.
La fel ca ceilalți peoducători, Xpeng a resimțit încetinirea pieței din China, în urma retragerii ajutoarelor guvernamentale, în paralel cu războiul prețurilor la modelele electrice. Inițiat de Tesla, acesta exercită o presiune semnificativă asupra producătorilor chinezi low-cost.
Potrivit președintelui Xpeng, constructorii auto chinezi ar trebui să vîndă aproximativ 3 milioane de vehicule electrice anual pentru a avea șanse de supraviețuire pe piață, în următorul deceniu. În acest sens, este esențial ca producătorii chinezi să poată exporta pe piața mondială. „Noi credem că, în acest scenariu, aproape jumătate din vânzări ar trebui realizate în afara Chinei”, precizează Brian Gu.
Mesajul său pesimist este contrazis de veștile bune pentru producătorii chinezi: exporturile lor de modele electrice merg foarte bine. China are astfel toate șansele să devină cel mai mare exportator de vehicule din lume în 2023, depășind astfel Japonia.
Chiar dacă piața europeană rămâne deocamdată destul de deschisă importurilor auto, următoarea provocare majoră pentru constructorii chinezi va fi cucerirea pieței nord-americane. O sarcină deloc ușoară, având în vedere climatul politic actual din această țară.