Renault Ampere și-a propus să devină unul din giganții automobilelor electrice
13.11.2023
        
Distribuie acest articol!   

Creată oficial în urmă cu câteva zile, divizia Ampere de la Renault va concentra toate proiectele de vehicule cu emisii zero ale constructorului francez și ale partenerilor săi. Obiectivul este să vândă un milion de automobile electrice la nivel mondial, până în 2030.

Conform planificării inițiale și în ciuda unei ușoare întârzieri a programului, Grupul Renault și-a lansat oficial noua divizie Ampere pe 1 noiembrie.

Aceasta este a treia fază a planului strategic care vizează separarea grupului în două entități, una specializată în vehicule termice și hibride, iar cealaltă concentrată pe dezvoltarea vehiculelor electrice, în special prin regândirea completă a designului acestora.

Organizată sub forma unui joint venture în colaborare cu chinezii de la Geely, activitatea centrată pe producția de modele termice și hibride ar trebui să reunească 19.000 de angajați din întreaga lume. Păstrată intern, cu participarea aliaților Nissan și Mitsubishi, activitatea de dezvoltare a modelelor electrice Renault este de așteptat să angajeze 11.000 de oameni.

Pentru moment, chiar dacă Renault comunică mult mai mult despre Ampere decât despre activitățile sale termice și hibride, gigantul auto francez rămâne foarte dependent de automobilele convenționale.

Divizia Renault Ampere ar trebui să schimbe radical această situație și să devină din ce în ce mai importantă, în anii următori, până când se va impune ca un gigant al mașinilor electrice.

Vizând inițial o capacitate de producție de 400.000 de mașini pe an, Ampere ar trebui să ajungă rapid la 600.000 de unități și la un milion de vehicule în 2026. Până atunci, plănuiește să ofere o gamă de șase modele electrice, inclusiv Megane E-Tech, cel mai recent Scenic, iminentul R5 electric și viitorul crossover 4L.

Ampere vrea să reducă costurile de producție cu 40% până în 2027, profitând la maximum de sinergiile tehnice și de software ale noii sale arhitecturi, dezvoltate în parteneriat cu Qualcomm și cu ajutorul unor parteneri precum Valeo și Google. Obiectivul pe termen mediu este reducerea timpului de producție a automobilelor la mai puțin de zece ore și creșterea marjei operaționale la două cifre, până în 2030.

Luca de Meo, președintele Grupului Renault, va expune pe larg liniile principale ale proiectului Ampere în cadrul evenimentului „Ziua pieței de capital”, programat la Paris, pe 15 noiembrie.

Distribuie acest articol!