Deși în ultimul deceniu au fost eclipsate de SUV-uri, break-urile rezistă, pentru că au avantaje majore. Dar care sunt originile acestui tip de caroserie și de unde vine această denumire?

Deși par că ar fi căzut în dizgrație din cauza SUV-urilor, break-urile au segmentul lor bine definit. De exemplu, cel mai recent Volkswagen Passat este disponibil pe piața europeană doar în această variantă.

Ca multe alte denumiri din lumea auto, precum berlină, cabriolet sau coupe, și acesta vine din domeniul ecvestru. În engleză, în registrul ecvestru, „to break” înseamnă „a dresa”.

Inițial, un break era un vehicul destinat dresării cailor. Ulterior, utilizarea acestuia s-a extins, fiind folosit pentru transportul de mărfuri și persoane, chiar și pentru plimbări la țară, moment în care, cu siguranță, a adoptat o conotație rurală.

Desigur, la începutul secolului al XX-lea, caii au fost înlocuiți de motoarele cu abur, apoi cele cu ardere internă. Schimbarea a devenit mai clară în anii 1930, în special în Statele Unite și Marea Britanie, unde această configurație a caroseriei era numită „station-wagon” și „estate”.

În primul caz, denumirea provine de la cuvintele wagon, desemnând inițial o căruță, și stație, de la utilajele folosite pentru a ajuta pasagerii la coborârea din tren. Al doilea termen se referă la proprietarii de moșii întinse pe mari suprafețe care au folosit acest tip de vehicul pentru a-și străbate domeniile.

Ford a fost cel care a introdus oficial numele Station Wagon în 1923, pe un model care avea secțiunea din spate din lemn. De ce? Pentru că transformarea unui model de serie precum Ford Model T într-un Station Wagon, destinat unei producții relativ limitate, a fost realizată de ateliere de fabricare a caroseriilor contractate de Ford, care au folosit lemnul în loc de tablă, datorită prețului mai mic.

În 1929, Ford Model A Station Wagon (fabricat în întregime in-house) avea patru uși, o deschidere în spate (actualul hayon) și era complet închis. Formula nu s-a schimbat prea mult de atunci și a fost copiată pe scară largă. Iar structura de lemn a dat naștere la Woodies, break-uri uneori foarte elegante și luxoase, care s-au bucurat de un anumit succes prin anii 1930, în SUA.

În 1950 a apărut Peugeot 203 Commerciale, care poate fi considerat primul break modern european. Avea caroseria metalică, patru uși laterale și volum mare de încărcare.

În general, constructorii evită să denumească break-urile folosind apelativul comun ”break”. Fiecare are propriul termen pentru acest tip de automobil, ca de pildă ”combi” la Skoda (din germanul Kombinationskraftwagen) sau ”MCV” la Dacia (de la Multi Convivial Vehicle).

În concluzie, termenul break are o ușoară conotație utilitară. Și chiar dacă în prezent se folosesc numeroase alte denumiri, break-urile păstrează un anumit interes pe piață, datorită volumului util mare și profilului aerodinamic mai bun, care le permite un consumul mai redus față de cel al unui SUV.

Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!