Supravirarea și subvirarea. Ce sunt, prin ce se diferențiază și cum ar trebui să reacționăm?
07.09.2024
        
Distribuie acest articol!   

Deseori auzim despre fenomenul de subvirare sau cel de supravirare, însă cei mai mulți dintre noi nu știm foarte precis despre ce este vorba. Acestea revin în discuție mai ales când vine vorba despre curse sau… accidente.

Subvirarea și supravirarea sunt doi termeni folosiți în mod obișnuit în conducerea automobilelor, pentru a descrie situațiile în care comportamentul unui vehicul devine dificil de controlat. Aceste fenomene sunt legate de distribuția greutății vehiculului, suspensie, anvelope și alți factori. În cele ce urmează facem o prezentare succintă pe această temă și sperăm că acest articol își va găsi utilitatea în rândul cât mai multor șoferi.

Subvirare – pierderea controlului punții față
Subvirarea apare atunci când roțile din față ale unei mașini pierd aderența în timpul unui viraj, ceea ce duce la pierderea tracțiunii. Drept urmare, mașina nu mai virează atât de mult pe cât și-ar dori șoferul și continuă să meargă drept, mai degrabă decât să urmeze linia curbă a căii de rulare.

Această situație este adesea cauzată de intrarea într-un viraj cu o viteză prea mare, în condiții de drum alunecos sau de un dezechilibru în distribuția greutății vehiculului. Pentru a contracara sub-virarea, este recomandabilă slăbirea ușoară a accelerației, îndreptarea volanului și, dacă este necesar, frânarea ușoară, pentru a reduce viteza.

Supravirare – pierderea controlului punții spate
În schimb, supravirarea are loc atunci când roțile din spate își pierd aderența în timpul virajului. În acest caz, partea din spate a mașinii începe să gliseze spre exteriorul virajului, ceea ce poate duce la pierderea controlului, dacă nu se intervine la timp și corect. Supravirarea poate fi declanșată de accelerarea excesivă sau frânarea bruscă în viraj, dar și de distribuția inadecvată a greutății.

Pentru a corecta supravirarea, se recomandă să rotiți volanul în direcția virajului, să eliberați accelerația și, dacă este necesar, să contravirați ușor pentru a readuce mașina pe traiectoria dorită, în deplină siguranță.

În ambele cazuri este important ca cel de la volan să își păstreze calmul și să nu intre în panică. O reacție bruscă prin volan sau pedale poate înrăutăți situația. De asemenea, este esențial ca cel de la volan să înțeleagă foarte bine caracteristicile de conducere ale vehiculului și să adapteze viteza la condițiile drumului.

Iar cel mai bun mod de a evita acest tip de fenomene constă în respectarea limitelor de viteză și evitarea comportamentului teribilist în timpul conducerii.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!