De ani buni, viitorul producatorului spaniol SEAT, singurul din grupul Volkswagen aflat in dificultate, este pus sub semnul intrebarii. Pentru a putea supravietui, SEAT trebuie sa-si dubleze vanzarile in urmatorii ani, adica sa ajunga la 600.000 de unitati vandute anual.
SEAT se afla in concurenta directa cu Skoda, in interiorul Grupului VW. Cehii se descurca foarte bine, vanzarile lor cresc constant, ceea ce complica situatia SEAT, pentru ca, din cate se vede, nu prea exista loc pentru doua marci de acest gen in interiorul gigantului german.
Boss-ul de la Seat, James Muir, stie cel mai bine situatia companiei. Pe termen scurt, el spera ca investitia in familia de modele Leon sa-si arate roadele. Asa cum ar trebui sa se intample, de acum incolo, cu orice investitie facuta. SEAT are nevoie acuta de volume si, implicit, de profit.
Volumele ar putea creste prin diversificarea gamei, iar noua platforma MQB va juca un rol determinant in acest sens. Muir vorbeste deja despre un crossover – o intentie mai veche a celor de la SEAT, care acum pare mai importanta ca oricand.