CUPRA initiaza o alianta la nivel global cu FC Barcelona, pentru a deveni partenerul auto si de mobilitate oficial al celebrei echipe de fotbal. Divizia de modele speciale SEAT isi uneste fortele cu clubul de fotbal din orasul sau natal, ca parte a unei aliante pentru urmatoarele 5 sezoane.
Acest acord, care este mai mult decat un parteneriat obisnuit, are la baza trei piloni strategici. In primul rand, ambii parteneri sunt originari din Barcelona si impartasesc o viziune comuna in ceea ce priveste promovarea imaginii orasului in lumea intreaga. In al doilea rand, ambii parteneri isi doresc sa promoveze inovatia si tinerele talente. In al treilea rand, cele doua marci impartasesc valori comune precum pasiunea, ambitia si talentul fara frontiere.
In aceasta privinta, alianta dintre CUPRA si FC Barcelona va servi crearii unor experiente unice pentru comunitatile de fani din lumea intreaga, precum si dezvoltarii de proiecte de mobilitate urbana in jurul stadionului Camp Nou.
Presedintele SEAT si al Consiliului de Administratie CUPRA, Luca de Meo, s-a intalnit la data de 25 August la Camp Nou cu Presedintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, inainte de primul meci acasa al Barçei in cadrul La Liga 2019-2020. „Aceasta alianta inedita cu unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume dovedeste angajamentul nostru ferm fata de marca CUPRA si fata de viitorul mobilitatii in Barcelona. Mai mult decat atat, intrarea intr-un parteneriat cu o institutie universala cum este FC Barcelona, cu o comunitate de peste 340 de milioane de fani, va sprijini strategia noastra de globalizare”, a spus de Meo.
La randul sau, Presedintele FC Barcelona Josep Maria Bartomeu a afirmat: „Sarbatorim alianta cu CUPRA in calitate de nou partener auto si de mobilitate oficial al FC Barcelona. Pornim impreuna pe un drum nou, fondat pe valori comune ca exigenta, pasiunea, ambitia si spiritul de echipa. O alianta inovatoare, care ne va permite sa oferim experiente unice fanilor din intreaga lume si prin intermediul careia vom avea, de asemenea, sansa de a colabora pentru dezvoltarea de noi solutii pentru imbunatatirea mobilitatii urbane”.
Pe langa rolul de partener auto si de mobilitate oficial, CUPRA va deveni unul dintre partenerii globali oficiali ai FC Barcelona. Cele 2 marci au acelasi ADN, impartasind o viziune comuna centrata pe abordarea unui stil aparte si pretuirea performantelor.
Aceasta alianta speciala va include vizibilitate pe sosea, in jurul stadionului, precum si o tribuna CUPRA VIP pe Camp Nou, pentru toate meciurile sustinute acasa de FC Barcelona. Se doreste si amenajarea unei zone speciale in afara stadionului, pentru ca suporterii Barça sa poata descoperi marca.
Mai mult decat atat, pentru a impulsiona inovatia in industria mobilitatii, SEAT, CUPRA si FC Barcelona vor dezvolta impreuna solutii de micro-mobilitate si de electro-mobilitate in jurul stadionului Camp Nou. Zona stadionului de fotbal va avea rol de laborator de teste pentru proiectele de mobilitate urbana din Barcelona.
Sursa: comunicat de presa CUPRA/ Porsche Romania