Surpriza PSA și DS, la apropiatul salon de la Geneva, este un concept de SUV electric, denumit Aero Sport Lounge. Dispune de o putere enormă, de 680 CP, și de o baterie pe măsură, de 110 kWh! Așadar, un autentic vârf de gamă, care, de ce nu, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, s-ar putea regăsi în producția de serie.
La scurt timp după prezentarea noii nave amiral DS 9, brandul premium al grupului PSA vine cu o altă noutate pregătită pentru Geneva 2020. De data aceasta, una neanunțată – un concept de SUV de lux, care ar trebui să stea în vârful gamei electrice.
Aero Sport Lounge este un SUV de dimensiuni mari (peste 5 metri lungime), cu un aspect impozant și partea frontală agresivă. Caroseria angulară, plonjată spre spate, are o serie de detalii, precum înlocuirea oglinzilor retrovizoare cu camere video sau diverse artificii de design, care denotă o atenție deosebită pentru eficacitatea aerodinamică. DS vorbește despre o optimizare din acest punct de vedere, însă fără a preciza valoarea coeficientului Cx.
Calandrul imens, realizat din materiale compozite, a fost conceput ca un ecran inteligent, care găzduiește o serie de senzori. Aceștia ”citesc” suprafața de rulare și trimit către computere o cantitate imensă de informație referitoare la drum.
Tehnologia împrumutată din scenariile SF continuă la bordul acestui concept, cu sistemul de inteligență artificială IRIS, informațiile proiectate pe parbriz și elementele de realitate augmentată, iar consola dintre scaune preia comenzi gestuale și dă un feedback senzorial prin intermediul ultrasunetelor emise de difuzoare minuscule.
Motorul electric de 500 kW (680 CP) asigură o accelerație 0-100 km/h în doar 2,8 secunde, iar autonomia poate depăși 650 km, grație bateriei de 110 kWh.
DS nu a uitat însă de ce au însemnat cândva aceste inițiale, în materie de rafinament. Așa că la bordul conceptului Aero Sport Lounge, confortul este la superlativ, iar tradiția se îmbină armonios cu soluțiile de avangardă, precum spumele speciale utilizate la diverse elemente din habitaclu.