Calendarul noutăților Dacia până în 2022
27.03.2020
        
Distribuie acest articol!   

Brandul low-cost românesc are un program încărcat în următorii ani, cu numeroase apariții noi în gamă. Noutățile majore sunt prevăzute în ultima parte a acestui an, când va fi prezentată noua generație Sandero și Logan. Va urma, în 2021, primul model electric de la Dacia, micul Spring.

Ultima noutate majoră de la Dacia a fost a doua generație Duster, prezentată la finele lui 2017. Apoi s-a vorbit mai mult de serii sau versiuni speciale, în timp ce vânzările au mers bine, cu un record înregistrat anul trecut, de peste 730.000 de unități livrate. Lucrurile se vor schimba în următoarea perioadă, pentru că în program sunt o serie de noutăți, după cum urmează:

  • vara 2020, Lodgy 2 și Dokker 2 (generație nouă)
  • toamna 2020, Logan 3 și Sandero 3 (generație nouă)
  • primavara 2021, Logan 3 MCV (generație nouă)
  • primăvara 2021, Spring (model nou)
  • începutul lui 2022, Duster 2 facelift

De departe, cea mai așteptată noutate de la Dacia va fi primul model 100% electric al mărcii, care promite să fie cel mai ieftin din Europa, în categoria sa. Derivat din Renault K-ZE, care a fost lansat anul trecut în China, Spring va fi o mini-citadină de talia unui Twingo, dar cu look de… SUV! Va avea doar 4 locuri și o autonomie în ciclu WLTP de 200 km. Va fi un automobil eminamente urban, oferit la un pret cuprins între 10.000 și 15.000 de euro, ideal ca al doilea automobil într-o familie.

Despre Duster 2 facelift se zvonește că va avea o nouă semnătură luminoasă în partea din spate, în forma a două litere Y. În rest, puține noutăți la nivel estetic. În schimb sunt așteptate echipamente și motorizări noi, inclusiv versiunea hibrid, poate chiar tehnologia E-Tech, de la Renault.

Din păcate, Duster nu va avea versiune pentru 7 persoane, în schimb va exista un pick-up, denumit Oroch, disponibil pe piețele din America de Sud.

Distribuie acest articol!