Volkswagen pregătește o versiune revizuită a platformei MEB, dedicată modelelor sale elctrice. Prin apariția evoluției MEB+, Volkswagen își va eficientiza modelele electrice, mai ales sub aspectul autonomiei.
După cum am relatat recent, investiția în îmbunătățirea arhitecturii MEB se va ridica la un miliard și jumătate de euro și, pe lângă extinderea autonomiei, va viza și creșterea puterii de încărcare.
Autonomia este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante aspecte de luat în considerare la achiziția unui automobil electric. Chiar dacă numărul stațiilor de încărcare este în continuă creștere, parcurgerea unor distanțe mari fără opriri pentru alimentare este un argument major și liniștitor pentru clienți.
Acesta este motivul pentru care în prezent constructorii lucrează intens la dezvoltarea unor acumulatori mai mari, optimizați, pentru a consuma mai puțin și a oferi o autonomie mai bună. Tehnologiile inovatoare joacă un rol major în acest context, astfel că mulți producători au așteptări foarte mari de la viitoarele baterii solid state, care sunt promițătoare.
Între timp, autonomia mașinilor electrice progresează deja destul de bine, tendință care este de așteptat să continue. În timp ce unii constructori nu văd rostul parcurgerii a 1.000 de kilometri cu o singură încărcare, alți privesc lucrurile diferit. Este în special cazul Volkswagen, care dorește să îmbunătățească foarte mult autonomia mașinilor sale.
Acest progres, în viziunea constructorului german, ar trebui să fie realizat prin dezvoltarea platformei actuale și nu prin lansarea uneia complet noi. Așadar, din motive bine întemeiate, concernul german intenționează prelungească durata de viață a platformei sale tehnice MEB.
Aceasta va fi revizuită în profunzime și va adopta o nouă denumire, MEB+. Printre cele mai importante evoluții se va regăsi autonomia sporită, care ar putea ajunge până la 700 de kilometri cu o singură încărcare, pentru anumite modele.
De asemenea, platforma reproiectată și optimizată ar trebui să permită modelelor care vor fi echipate cu ea, în special viitorului Volkswagen ID.3, să beneficieze de reîncărcare mai puternică și deci mai rapidă – între 175 și 200 kW, față de 135 kW, cât este în prezent.
O diferență importantă, despre care cu siguranță vom ști mai multe în momentul apariției versiunii facelift de la ID.3, în cursul acestui an. Vor urma și alte modele, inclusiv un SUV poziționat sub ID.4.