În prezent pare ceva banal, însă la începutul secolului al XX-lea, depășirea pragului de 200 km/h era o performanță uimitoare pentru un automobil. Benz 200 PS, supranumit și Blitzen-Benz („Fulgerul Benz”), a fost primul care a stabilit un record mondial de viteză care a depășit acest prag psihologic. S-a întâmplat în 1909.
Dotat cu un motor în patru cilindri de 200 CP, Blitzen-Benz este astăzi o raritate tehnică. Au fost produse șase mașini, dintre care doar patru mai există în prezent.
Unul dintre exemplarele supraviețuitoare poate fi admirat la Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart, unde se numără printre cele mai rare exponate, fiind expus în spațiul denumit „Săgețile argintii – Curse și Recorduri”.
Caroseria în formă de săgeată îi asigura o aerodinamică foarte bună, iar grila rotunjită și spatele alungit ajutau la direcționarea fluxului de aer. Roțile au spițe din lemn acoperite cu discuri aerodinamice, iar pilotul are o poziție ghemuită la volan.
Sub capotă, impunătorul motor cu patru cilindri de 21,5 litri dezvolta 200 CP, o putere impresionantă pentru vremea aceea, trădată de cele patru orificii de evacuare din față. Motorul era pornit cu ajutorul unei manivele, puterea fiind transmisă roților din spate.
A fost inaugurat în 1907, în Regatul Unit, pe celebrul Brooklands, cu ale sale viraje înclinate, primul circuit din lume destinat curselor cu motor. Aici, Blitzen-Benz a stabilit un record mondial de viteză, pe 8 noiembrie 1909.
Cu Victor Hémery la volan, a atins viteza de 205,666 km/h pe o jumătate de milă, respectiv de 202,648 km/h pe un kilometru, ambele cu start lansat. A fost pentru prima dată când bariera de 200 km/h a fost depășită în Europa de un motor cu ardere internă.
Dar pentru a merge și mai departe și mai repede, cei de la Benz & Cie aveau nevoie de linii drepte mai lungi. Așa se face că au ajuns pe circuitul de la Daytona Beach, în Statele Unite, unde „Lightning-Benz” a stabilit un nou record de viteză, pe 16 martie 1910: pilotul Barney Oldfield a atins viteza de 211,97 km/h pe milă, cu start lansat.
Apoi, tot la Daytona Beach, pe 23 aprilie 1911, a atins viteza de 228,1 km/h, cu Bob Burman la volan. A fost un nou record mondial pe „mila zburătoare”, după care Blitzen-Benz s-a dovedit a fi, în două rânduri, mai rapid decât un avion și chiar mai rapid decât orice vehicul feroviar al vremii. Recordul său mondial de viteză a fost doborât abia opt ani mai târziu, în 1919.
Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!