BMW Seria 3, la 45 de ani de la apariție
04.08.2020
        
Distribuie acest articol!   

BMW marchează împlinirea a 45 de ani de la apariția primei generaţii Seria 3 (E21), unul dintre modelele emblematice ale mărcii bavareze. Redăm mai jos spicuiri din comunicatul de presă pe acest subiect.

Prezentarea BMW Seria 3, în iulie 1975, a avut loc chiar pe Stadionul Olimpic, acelaşi pe care naţionala Germaniei câştiga Campionatul Mondial de fotbal, un an mai devreme. Evenimentul, care avea loc la numai câteva sute de metri de sediul central, a deschis un capitol important în istoria mărcii şi a impus conceptul de sedan sportiv pe piaţa globală.

Aşteptările de la noul model erau mari, acesta urmând poveştii de succes internaţional al BMW 02, unul din primele modele postbelice BMW cu un lung şir de victorii importante în motorsport – de la cursele de turisme pe circuit până la raliuri. Însă BMW Seria 3 se dorea o evoluţie importantă, primind misiunea de a combina caracterul sportiv şi agil al predecesorului său cu noile calităţi de design, confort, spaţiu şi siguranţă. Chiar dacă noul model avea un limbaj de design care îl apropia mult de BMW Seria 5, prezentat cu trei ani înainte, construcţia sportivă şi compactă era o maşină complet nouă.

Din 1977, programul de motorsport BMW Junior Team şi modelul de curse BMW 320 omologat pentru Grupa 5 au făcut ca BMW Seria 3 să strălucească pe circuit. Într-o iniţiativă fără precedent, Manfred Winkelhock (Germania), Marc Surer (Elveţia) şi Eddie Cheever (SUA) au avut ocazia să concureze cu un model de top într-o competiţie importantă: Campionatul German de Curse. Era pentru prima dată când tineri piloţi primeau şansa afirmării aşa devreme şi o valorifcau pe deplin, cu Surer plecând din pole position şi câştigând deja prima cursă. În acelaşi an, Roy Lichtenstein folosea tot un BMW 320 Grupa 5 pentru a crea cel de-al treilea BMW Art Car din istorie.

Designul caroseriei a urmat liniile folosite la BMW Seria 5 de şeful de design al mărcii, Paul Bracq, şi s-a distins prin forme clar definite. Partea frontală era dominată de grila BMW deja consacrată şi de farurile rotunde, acestea din urmă fiind disponibile în variantă dublă la vârful de gamă, 320i. Alte elemente distinctive au inclus grafica geamurilor laterale, ca de coupé, ce a inclus curba Hofmeister la montantul spate şi conturul înălţat al capotei, în partea centrală.

Noile proporţii au făcut ca BMW Seria 3 să arate semnificativ mai mare la prima impresie decât predecesorul său, chiar dacă lungimea de 4.355 mm, lăţimea de 1.610 mm şi înălţimea de 1.380 însemnau o creştere de doar câţiva centimetri faţă de BMW 02.

Interiorul BMW Seria 3 a însemnat debutul designului cu cockpitul orientat către conducător, un element care rămâne o caracteristică a modelelor BMW şi în prezent. Comenzile dispuse vertical în centrul bordului erau înclinate spre conducător, uşurând accesul acestuia şi citirea lor, pentru o ergonomie îmbunătăţită.

Încă de la lansare, gama de modele a inclus şi modelele BMW 316, BMW 318 şi BMW 320. Desemnarea modelelor a derivat din capacitatea cilindrică a motoarelor lor: 1.573 cmc, 1.766 cmc, respectiv 1.990 cmc. Motoarele sofisticate, cu patru cilindri şi carburator, au combinat caracteristicile de performanţe sportive cu o economie de combustibil foarte rezonabilă. Chiar şi motorul entry-level, de 66 kW/90 CP, de la BMW 316, care cântărea doar 1.010 kilograme, a permis clienţilor să experimenteze agilitatea distractivă şi o viteză maximă de 160 km/h.

Portofoliul de motorizări a înflorit spectaculos în 1977, când, în premieră, motoarele cu şase cilindri şi-au făcut loc la modelele de clasă medie inferioară. Motorul de 2,0 litri de la BMW 320 şi cel de 2,3 litri de la BMW 323i au fost concepute special pentru BMW Seria 3. Propulsorul cu şase cilindri dispuşi în linie ce echipa BMW 323i a inclus dotări precum gestiunea electronică a motorului şi aprinderea cu tranzistor, a oferit 105 kW/143 CP, iar modelul cu două uşi avea un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 9,0 secunde.

BMW 315, propulsat de motorul de 1,6 litri care dezvolta 55 kW/75 CP, a intrat în portofoliu în 1981 ca nou model entry-level. În acelaşi an, vânzările BMW Seria 3 au atins pragul de un milion de exemplare. Aceasta a însemnat că noua gamă de modele a depăşit performanţele înregistrate de predecesorul său după doar şase ani de producţie, devenind cel mai de succes model din istoria companiei. Nivelul de satisfacţie a clienţilor a fost extrem de ridicat. Într-un sondaj efectuat în 1980, 80% dintre conducătorii unui BMW Seria 3 au declarat că nu era „nimic ce ar putea îmbunătăţi” la maşina lor.

În total, 1.364.039 de unităţi BMW Seria 3 au fost vândute până în 1983, dintre care 4.595 au fost în varianta „Top cabriolet”. Această abordare a reţetei Seria 3 a fost rezultatul muncii carosierului Baur din Stuttgart, căruia clienţii îi puteau comanda orice variantă de motorizare de la Seria 3 pentru automobilul decapotabil cu patru locuri, cu rollbar adecvat.

Încă de la lansare, modelul a deveni cel mai bine vândut din portofoliul BMW la nivel mondial şi an de an a rămas constant pe această poziţie. În martie 2019 debuta a şaptea generaţie BMW Seria 3. Încă o dată, noul model combină experienţa de condus dinamică cu unele din cele mai noi şi sofisticate tehnologii BMW, aşa cum sunt farurile Laser, Head-Up Display sau Asistentul Personal Inteligent. Vârful de gamă în acest moment este asigurat de două modele din familia BMW M, cu motoare cu şase cilindri în linie: M340i, care dezvoltă un vârf de putere de 275 kW/370 CP, în timp ce M340d oferă 250 kW/340 CP.

Sursa: comunicat de presă BMW Group România

Distribuie acest articol!