Vision EQXX este cel mai eficient Mercedes-Benz din toate timpurile
04.01.2022
        
Distribuie acest articol!   

Cu ceva ani în urmă, constructorii se întreceau în prezentarea de concepte economice, ale căror cifre de consum reprezentau recorduri incredibile pentru motoarele cu ardere internă. Renault Eolab sau Volkswagen XL1 sunt două exemple, despre care am relatat la vremea respectivă.

Vremurile s-au schimbat, dar provocările legate de consumul redus au rămas de actualitate. Cu precizarea că acum motoarele cu ardere internă au fost înlocuite de cele electrice, iar consumul nu se mai măsoară în litri de combustibil, ci în kWh la suta de kilometri parcurși!

Cei de la Mercedes au preluat ideea și zilele acestea au prezentat prototipul Vision EQXX, un autentic campion al consumului și o mostră în privința viziunii Mercedes-Benz asupra viitorului electrificat. Cu o autonomie de peste 1.000 km la o singură încărcare (fără a avea o baterie disproporționată!), acest concept este, conform creatorilor săi, „cel mai eficient Mercedes-Benz din toate timpurile”.

Vision EQXX nu are nici pe departe un acumulator XXL! Capacitatea nu depășește 100 kWh, însă Mercedes evită să dea cifra exactă. Oricum, pentru comparație, trebuie spus că noul Mercedes EQS are o autonomie de până la 784 km (WLTP) cu un acumulator a cărui capacitate este de 107,8 kWh.

Pentru a păstra o baterie mai mică, Mercedes a trebuit să lucreze la reducerea consumului. Constructorul vorbește despre un consum sub 10 kWh la 100 km, în condițiile în care un EQS are în cel mai bun caz un consum de 15,6 kWh/100 km.

Pentru a face o comparație cu un automobil dotat cu motor termic, Mercedes spune despre EQXX că este echivalentul unui vehicul convențional cu un consum de un litru la 100 km. Diferența este însă uriașă atunci când vine vorba de eficiență: 95% din energia de la baterii ajunge la roți, față de doar 30%, în cazul unui motor cu ardere internă!

Autonomia conceptului EQXX este posibilă și datorită performanțelor atinse în privința concentrării energiei stocate în acumulator. Cu o densitate apropiată de 400 Wh/l, bateria de pe EQXX este cu 50% mai mică și cu 30% mai ușoară decât cea de la EQS. Bateria și cadrul pe care aceasta este montată cântăresc doar 495 kg, în condițiile în care masa totală a mașinii este de doar 1.750 kg.

Nu în ultimul rând, aerodinamica contribuie și ea la diminuarea consumului. Mercedes EQXX are o siluetă cât mai fluidă cu putință, un aspect conic, o înălțime minimă și partea din spate prelungită și mai îngustă decât cea din față. Măsoară 4,63 metri lungime și are ampatamentul de 2,80 metri. Coeficientul aerodinamic este uimitor: doar 0,17!

Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, cu scopul de a câștiga cât mai multă autonomie. Elementele aeroactive, jantele din magneziu și panourile solare cu 117 celule de pe acoperiș contribuie cu până la 25 km în plus la călătoriile pe distanțe mari.

La interior, marea atracție o constituie ecranul digital 8K de 47,5 inch, cu rezoluție 8K, care se desfășoară pe toată lățimea bordului.

Fiind vorba de un concept la care economia este cuvântul de ordine, motorizarea este relativ modestă, cu o putere de ”doar” 150 kW (204 CP).

Mercedes-Benz Vision EQXX este un concept avangardist, care desigur că nu anticipează un model de serie. În schimb, este mai mult ca sigur că o serie de soluții tehnice aplicate pe acest prototip își vor găsi locul, treptat, în producție. De altfel Mercedes are în lucru la ora actuală nu mai puțin de trei noi platforme dedicate modelelor electrice și intenționează să devină un brand 100% electric în Europa până la sfârșitul actualului deceniu.

Distribuie acest articol!