Noul președinte ACEA este ingrijorat de competitivitatea în declin a industriei auto europene
10.02.2023
        
Distribuie acest articol!   

În calitate de președinte al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Luca de Meo avertizează asupra situației critice în care se află industria auto europeană, în fața concurenților chinezi și americani. El a prezentat recent, în cadrul unei întâlniri cu presa, desfășurată la sediul ACEA din Belgia, o scrisoare deschisă adresată factorilor europeni de decizie.

Noul președinte ACEA se arată preocupat de erodarea competitivității industriei UE pe scena globală.

El a preluat în mare parte retorica binecunoscută a reprezentaților acestui sector, care avertizează constant asupra scăderii pieței de automobile și a declinului competitivității industriei europene. ACEA solicită constant ajutor din partea Uniunii Europene, pentru sprijinirea sectorului.

„Industria europeană a avut un avantaj competitiv în lanțul valoric al motoarelor cu combustie. Nu mai este cazul odată cu trecerea la automobilul electric, cel puțin pe termen scurt. Concurenții noștri au instrumente strategice pe care noi nu le avem în acest moment, în special pe partea de producție a bateriilor electrice. Pe lângă acest avantaj, beneficiază și de sprijin superior din partea autorităților locale.”

Luca de Meo, președinte ACEA

Președintele ACEA, care este și CEO al Grupului Renault, îi îndeamnă pe liderii UE să pună în aplicare o politica ambițioasă și structurată, pentru ca industria auto europeană să poată rivaliza cu cele din alte regiuni ale lumii.

Reprezentantul industriei auto din comunitatea europeană solicită măsuri de protecție asemănătoare celor votate recent în Statele Unite, de exemplu, dar și investiții mari pentru a lansa extracția minereurilor și a altor materii strategice în țările europene, pentru a reduce dependența de China sau de alte națiuni non-europene. De asemenea, solicită accelerarea dezvoltării rețelelor de stații de încărcare pentru automobilele electrice.

Luca de Meo critică și standardele Euro7, despre care susține că impune constrângeri nerealiste, împiedicând constructorii să-și reorienteze resursele către dezvoltarea mașinilor electrice, pentru a se pregăti pentru momentul 2035. Elaborarea Planului industrial Green Deal, în discuție în prezent în cadrul Comisiei Europene, ar trebui să facă posibilă atingerea acestor obiective.

ACEA reunește 14 mari producători de automobile, vehicule comerciale, camioane și autobuze din Europa: BMW Group, DAF Trucks, Daimler Truck, Ferrari, Ford of Europe, Honda Motor Europe, Hyundai Motor Europe, Iveco Group, Jaguar Land Rover, Mercedes-Benz, Grupul Renault, Toyota Motor Europe, Grupul Volkswagen și Grupul Volvo.

Distribuie acest articol!