Amânare neașteptată a votului privind interzicerea automobilelor cu propulsie termică în Europa!
07.03.2023
        
Distribuie acest articol!   

După îndelungi negocieri, anul trecut, statele UE, Comisia Europeană și Parlamentul European ajunseseră la un acord privind interzicerea vânzării de automobile noi dotate cu motoare termice, începând din 1935, în întreg blocul comunitar. Însă pentru a intra în vigoare, această decizie trebuie aprobată de statele membre UE.

Acum, practic în ultimul moment, din cauza opoziției surprizătoare a Germaniei în faza finală a adoptării proiectului, Consiliul Uniunii Europene a fost nevoit să amâne votul final.

Astfel, în acest moment, proiectul de interzicere a vânzării de mașini termice noi în Europa este blocat. Și asta în ciuda faptului că, de anul trecut, negocierile în acest sens făcuseră progrese importante.

Comisia de Mediu a Uniunii Europene chiar definitivase proiectul de lege menit să oblige, peste 12 ani, producătorii de automobile să comercializeze numai modele electrice pe Bătrânul Continent. Doar că…

Principala forță a industriei auto din UE, Germania, a declarat că se va opune. Motivul: autoritățile de la Berlin s-au arătat surprinse să nu mai găsească în proiectul final propunerea de autorizare a combustibilului sintetic ca mijloc de a continua comercializarea vehiculelor termice și după 2035.

Acordul specifică o limită a emisiilor de CO2 per vehicul dusă la zero, ceea ce interzice orice motorizare termică după această dată. Ministrul Transporturilor din Germania a explicat că, prin urmare, în aceste condiții nu mai poate vota proiectul.

Acesta este motivul pentru care parlamentarii europeni sunt nevoiți să amâne votul final privind adoptarea acestei interdicții de vânzare a mașinilor termice noi, programată inițial pentru 7 martie. Noua dată a votului nu este încă stabilită și va fi necesar ca statele membre să ajungă la un nou acord, înainte de a se trece la ratificare.

Mai trebuie spus că, pe lângă Germania, și Italia se opune interdicției de vânzare a automobilelor cu motoare termice, din 2035, la fel ca și Ungaria și Polonia. În concluzie, este tot mai clar că negocierile pe tema interzicerii propulsiei termice în Europa sunt încă departe de a fi încheiate. La fel cum noțiunea de „zero CO2” va fi foarte greu de transpus în realitate, având în vedere diferendele actuale pe acest subiect, între cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene.

Distribuie acest articol!