A făcut avere cu țevile sale de eșapament, cu sunet inconfundabil, și a intrat în istorie pentru că a democratizat mașina sport italiană. A pilotat până la o vârstă înaintată și a făcut o pasiune din doborârea recordurilor.

Carlo Abarth a lăsat o amprentă de neșters în istoria motorsportului italian și în lumea automobilelor în general. Vorbim despre un austriac, nu un italian, a căruit primă pasiune a fost legată de motociclete, nu de mașini.

Numele său adevărat a fost Karl Abarth. Născut la Viena, în 1908, pe vremea când Imperiul Austro-Ungar își trăia ultimele clipe, era mare pasionat de mecanică. La doar 15 ani a devenit pilot, însă în scurt timp a suferit un accident la o cursă, alegându-se cu răni destul de grave. 

A traversat apoi granița în Italia și a început să lucreze pentru carosierul milanez Castagna. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial este nevoit să se întoarcă în țara natală.

A revenit în Italia în 1945 și a decis să își schimbe naționalitatea și să-și modifice prenumele. Omul care se numește acum Carlo se stabilește în Merano, lângă Bolzano, și are o idee. Economia italiană este în declin, iar cursele, ca și producția de mașini, sunt ultra-limitate.

Astfel, pentru cei care, din motive financiare, nu își pot permite mașini sportive, va dezvolta sisteme de evacuare al căror sunet va oferi iluzia de sportivitate. Și reușește. Tobele Abarth câștigă o reputație solidă și, mai presus de toate, îl fac cunoscut pe creatorul lor, deschizându-i ușile companiei Cisitalia. Acolo, alături de ingineri de renume, va lucra la programul sportiv al mărcii, în special la pregătirea pentru Mille Miglia.

Însă Cisitalia nu traversa însă o perioadă prea bună. Fondatorul companiei, Piero Dusio, avea obiceiul să cheltuie mult. El este cel care a plătit imensa sumă necesară pentru eliberarea lui Ferdinand Porsche, închis în Franța pentru colaborare cu regimul nazist. Problemele financiare devin tot mai grave, iar în 1949 Carlo Abarth decide să părăsească compania pentru a-și înființa propria firmă, împreună cu Guido Scagliarini. Astfel ia naștere Abarth & C., cu celebrul logo cu scorpion, inspirat de semnul zodiacal al fondatorului.

Primul vehicul produs a fost 204 A Roadster, bazat pe FIAT 1100. A câștigat imediat Campionatul Sport 1100, precum și Formula 2. Pe lângă curse, compania a început să producă kituri de tuning care au îmbunătățit performanța, puterea și viteza vehiculelor standard. În doar câțiva ani, Abarth & C. avea 375 de angajați și o producție anuală de aproximativ 300.000 de sisteme de evacuare.

Însă ambiția sa este să dezvolte propriile mașini de curse. Pentru aceasta are nevoie de fonduri, pe care le găsește stabilind compania Abarth în capitala industriei italiene, Torino. Continuă să vândă sisteme de evacuare, dar progresează rapid datorită sprijinului primit de la Fiat, care îl va face cunoscut numele nu doar pe circuite, unde își păstrează o reputație excelentă, ci și pe drumurile publice.

O mașină deosebită, pregătită de el, va aduce faima emblemei cu scorpion: Abarth 750, construită pe platforma Fiat 600. Devine un succes imens, cucerind tinerii șoferi, care pot chiar achiziționa kit-uri pentru a-și transforma pe cont propriu modelele 600 și, ulterior, 500 într-un Abarth, cu condiția să aibă cunoștințe solide de mecanică.

Dar circuitele rămân adevărata pasiune a lui Carlo Abarth, care își dorește să creeze mașini de curse de la zero și să doboare recorduri la volanul lor. Va ajunge să stabilească aproape o sută de recorduri, sprijinit constant de Fiat. Cea mai renumită dintre aceste „bestii” de competiție apare în 1965: Fiat Abarth „1000 monoposto record”, echipată cu un motor mic, de 105 CP, dar care atinge 8.800 rpm. Geniul lui Abarth constă în construirea unei mașini ultra-ușoare, sub 500 kg, cu un rezervor de numai 10 litri, suficient pentru a doborî diferite recorduri de viteză.

Hotărât să conducă personal mașina, Abarth, la 57 de ani, își dă seama că nu mai încape în costumul de pilot. Decide să urmeze o dietă drastică pe bază de mere, pierzând 30 kg. În cele din urmă reușește să intre în cockpit și, în două zile, doboară de două ori recordurile pentru distanțele de 500 de metri și un sfert de milă, obținând timpi de 11,55 și respectiv 15,38 secunde.

Aventura Abarth a continuat sub patronajul Fiat, până când constructorul a decis să achiziționeze tunerul, în 1971. Carlo Abarth a rămas în funcție, însă trei ani mai târziu s-a retras din compania pe care o fondase și s-a întors la Viena, orașul său natal. S-a stins din viață în 1979, la vârsta de 71 de ani.

Intrat în declin, brandul Abarth a fost resuscitat în 2007, la inițiativa lui Luca de Meo, aflat pe atunci la cârma Fiat. Nouă companie, numită Abarth & C. S.p.A., este controlată integral de Fiat, iar astfel scorpionul Abarth continuă să dăinuie, inclusiv în era automobilelor electrice.

---

Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!