Speculatiile din ultimii trei ani, pe tema unui nou SUV Porsche, au fost, in sfarsit, confirmate oficial de constructorul german. Cunoscut deocamdata cu numele Cajun, noul model se va incadra in gama sub binecunoscutul Cayenne si isi va face aparitia in 2014.
Porsche incearca sa-si mareasca productia prin lansarea de noi modele. Cajun vizeaza clientela tanara si va constitui un nou model de intrare in gama, alaturi de Boxster. De altfel, segmentul SUV cunoaste o crestere spectaculoasa a volumelor la Porsche, iar Cayenne este considerat in prezent cel mai de succes SUV premium.
Se pare ca proiectul este dezvoltat nemijlocit chiar de responsabilul cu designul de la Grupul Volkswagen, celebrul Walter da Silva. Cajun ar putea folosi platforma tehnica de la Audi Q5. In comunicatul de presa, Porsche anunta un model cu atribute tipice Porsche: greutate redusa, agil si manevrabil.