Le Mans 2013: Victorie Audi, intr-o cursa indoliata
23.06.2013
        
Distribuie acest articol!   

Cea mai cunoscuta cursa de anduranta din lume, cea de 24 de ore de la Le Mans, marcheaza anul acesta 90 de ani de existenta. In 1923 a avut loc prima cursa de aici, fiind in prezent cea mai veche intrecere de anduranta din lume care inca se organizeaza. Editia din acest an, disputata la finele acestei saptamani, a fost cea nu numarul 81.

A fost din nou o editie marcata de duelul la varf dintre echipele de uzina Audi si Toyota, cu un avantaj evident de partea germanilor, care domina competitia de ani buni. Numai ca, de data aceasta, tripleta care s-a impus in 2011 si 2012, cea formata din Marcel Fassler, Andre Lotterer si Benoit Treluyer, a fost urmarita de ghinion. Masina lor a trebuit sa opreasca la boxe timp de trei sferturi de ora, sambata seara, din pozitia de lider, pierzand astfel orice speranta la victorie.

O situatie similara a avut si monopostul Toyota pilotat de Alex Wurz, Nicolas Lapierre si Kazuki Nakajima, la o iesire in decor, cu doar cateva ore inainte de finish, duminica la pranz. Din fericire, masina a fost remediata la boxe, vreme de 30 de minute, pe o neutralizare, fara sa-i afecteze pozitia in cursa.

Dupa retrogradarea favoritilor, sefia in cursa a fost preluata de monopostul Audi cu numarul 2, care a fost umarit indeaproape de cele doua prototipuri Toyota, gata oricand sa-i speculeze orice greseala. In ciuda nenumaratelor neutralizari provocate de incidentele de pe pista si a sacaitoarelor averse de ploaie, victoria avea sa fie a lor – tripleta Loic Duval, Tom Kristensen si Allan McNish.

S-a scris, asadar, o noua pagina de istorie, pentru ca danezul Tom Kristensen era deja pilotul care a castigat de cele mai multe ori prestigioasa cursa. Cu reusita din acest an, el a ajuns la a noua victorie! In acelasi timp, pentru Audi aceasta este a 12-a victorie la Le Mans.

Din nefericire, cursa de anul acesta a fost marcata si de decesul pilotului Allan Simonsen, in varsta de dar 34 de ani. Masina Aston Martin pilotata de danez a percutat violent barierele de protectie din virajul Tertre Rouge, la doar 10 minute de la startul cursei. Ranile i-au fost fatale pilotului, decesul intervenind la scurt timp dupa accident, in timp ce Simonsen se afla deja la spital.

Le Mans 2013 – clasament general
1. Duval – Kristensen – McNish (Audi R18 e-Tron Quattro)
2. Davidson – Buemi – Sarrazin (Toyota TS030 Hybrid)
3. Gene – di Grassi – Jarvis (Audi R18 e-Tron Quattro)

Le Mans 2013 – castigatori pe categorii

LM P1: Duval – Kristensen – McNish (Audi R18 e-Tron Quattro)
LM P2: Baguette – Gonzalez – Plowman (Morgan Nissan)
GTE Pro: Lieb – Lietz – Dumas (Porsche 911 RSR)
GTE AM: Narac – Bourret – Vernay (Porsche 911 GT3 RSR)

Foto: Audi, Toyota, captura YouTube.com

Distribuie acest articol!