Iata noul Nissan Qashqai
08.11.2013
        
Distribuie acest articol!   

Dupa ce a redefinit segmentul crossover compact, in care este prezent din 2007, Nissan Qashqai se relanseaza. Construita pe noua platforma tehnica modulara a Aliantei Renault-Nissan, CMF (Common Module Family), a doua generatie sta foarte bine la capitolul tehnologie si design.

Noul Qashqai a castigat 3,8 cm in lungime, 2 cm in latime si a pierdut 1 cm in inaltime, coparativ cu prima generate. De asemenea, portbagajul este mai mare cu 20 litri, fiind acum cu un volum total de 430 litri si cu planseu dublu.

Si din punct de vedere estetic, evolutia este remarcabila, masina avand un look mai agresiv. Partea frontala este complet redesenata, semanand destul de mult cu cea de la noul X-Trail. Flancurile sculptate si spatele redesenat, cu grupuri optice mari si luneta plonjata, definesc un Qashqai complet revizuit. In ton cu tendintele actuale, noua generatie se distinge si prin propria semnatura luminoasa.

Noutatile sunt la tot pasul si in habitaclu, care a fost reconceput, avand foarte putine lucruri in comun cu vechea generatie. Materiale noi, scaune mai confortabile, tablou de bord mai ordonat, frana de mana inlocuita cu o versiune electrica, prize de aer orizontale – toate contribuie la noua amosfera, mai tinereasca, de la bord.

Dincolo de toate acestea, cele mai importante noutati se regasesc la capitolul tehnologie, inclusiv in materie de securitate. Pe lista de dotari se regasesc sistemul de franare de urgenta (AEB), controlul activ al suspensiei, recunoasterea panourilor rutiere, lumini inteligente, directia asistata electric cu doua moduri (Normal si Sport), ceea ce situeaza noul Qashqai in partea superioara a segmentului crossover.

O alta noutate importanta a fost implementata la motorizare: agregatul turbo pe benzina 1.2 DIG-T de 115 CP (190 Nm), cu un consum mixt declarat de de 5,6 litri/100 km. La momentul lansarii, din februarie 2014, acesta va fi disponibil alaturi de alte doua motoare diesel – 1.5 dCi de 110 CP si 1.6 dCi de 130 CP. Apoi, in vara lui 2014, oferta va fi completata cu motorul pe benzina 1,6 DIG-T de 150 CP. Toate aceste motoare vor fi cuplate fie la o transmisie manuala cu 6 trepte, fie la noua transmisie automata Xtronic.

Nissan va reveni cu specificatii detaliate si niveluri de echipare pe masura ce se va apropia momentul lansarii comerciale. Cat despre pret, acesta ar trebui sa se mentina in jurul valorii de 20.000 de euro pentru varianta entry-level.

Nissan isi pune mari sperante in noul model, fie si doar prin prisma performantei inregistrate de prima generatie, produsa deja in peste 2 milioane de exemplare. Este un adevarat best-seller, cu 250.000 de unitati vandute anual si lider al segmentului crossover in Europa.

Distribuie acest articol!