eMAG demareazeaza comertul cu produse auto
30.07.2014
        
Distribuie acest articol!   

eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, isi extinde portofoliul cu o noua categorie de produse – auto, punand la dispozitia clientilor peste 8.000 de produse. Noua categorie este disponibila atat direct din stocul eMAG, cat si prin platforma Marketplace, ca urmare a parteneriatelor stabilite cu 23 de vendori.

Produsele sunt grupate in sase mari sectiuni: Anvelope & Jante, Intretinere & Cosmetica auto, Electrica auto, Accesorii auto exterioare & interioare, Reparatii & Depanare auto si Echipamente profesionale.

“Oferta este vasta, preturile sunt convenabile, iar clientul poate identifica foarte usor produsele de care are nevoie. 90% din oferta prezenta in categoria auto este axata pe produse de calitate medie si inalta. Sunt produse care echivaleaza in calitate cu cele din echiparea originala a vehiculelor, cu notorietate pe piata: Valeo, Bosch, Total, Elf, Castrol, Mobil, Michelin, Continental etc.”, a declarat Violeta Luca, vicepresedinte si director executiv eMAG.

Produsele din noua categorie beneficiaza deja de reduceri importante ajungand chiar si pana la 30% in cazul electronicelor auto, spre exemplu.

Extinderea portofoliului cu produse din segmentul auto vine pe fondul unui trend ascendent pe care il inregistreaza vanzarile online de echipamente aferente acestei categorii, atat in Romania, cat si la nivel european. “Segmentul auto va reprezenta o direcţie strategica pentru eMAG, cu atat mai mult cu cat rezultatele bune inregistrate la vanzarile de roviniete si polite de asigurare RCA ne incurajeaza sa continuam investitiile in aceasta zona”, a mai spus Violeta Luca.

Noua categorie de produse va include in perioada imediat urmatoare si piese auto dedicate. Prin acest demers, eMAG urmareste sa devina un jucator important pe piata de accesorii si piese auto.

Distribuie acest articol!