Mazda2 - primele imagini si informatii oficiale
20.07.2014
        
Distribuie acest articol!   

Inspirati in continuare de binecunoscutul lor design Kodo, cei de la Mazda au dezvaluit primele imagini si informatii cu noua citadina Mazda2 (cunoscuta pe unele piete sub numele Demio). Noua generatie trebuie sa duca mai departe succesul deosebit al acestui model, vandut deja in 2,4 milioane exemplare, in intreaga lume.

Daca aveti sentimentul de deja vu, trebuie sa stiti ca nu va inselati: noua Mazda2 seamana foarte bine cu prototipul Hazumi, prezentat in luna martie, la Salonul de la Geneva. Designul emotional este unul dintre atuurile noului model, alaturi de securitatea activa i-Activsense, placerea de a conduce oferita celui de la volan si consumul redus.


Constructorul din Hiroshima foloseste si pe Mazda2 tehnologiile reunite sub genericul SkyActiv, existente de altfel pe toate modelele din gama – CX-5, Mazda 3 si Mazda 6. De retinut ca noua Mazda2 inaugureaza in Europa un nou motor diesel de 1,5 litri si este disponibila cu diverse versiuni la propulsorului pe benzina Skyactiv-G 1.5.


Mazda a anuntat deja intrarea in productie a acestui model in Japonia, lansarea comerciala urmand sa aiba loc in toamna. Pentru Europa nu a fost avansata inca o data de lansare.



Distribuie acest articol!