Dacia si autoritatile romane contribuie la lupta mondiala contra Ebola: sase vehicule Duster vor fi expediate in Africa pentru a sprijini demersurile Uniunii Europene.
Vehiculele au fost puse la dispozitia autoritatilor la Mioveni, in prezenta sefului Departamentului pentru Situatii de Urgenta din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat.
"Dacia a avut intotdeauna o relatie foarte buna cu institutiile publice din Romania. De aceea, ne alaturam astazi autoritatilor romane si, implicit, autoritatilor europene in lupta contra Ebola. Noi am donat doua vehicule Duster si am oferit un pret bun pentru alte patru vehicule Duster pe care SMURD le-a achizitionat", a declarat la predarea vehiculelor Cornel Manucu, director Directie Vanzari Speciale Dacia.
"Masinile vor pleca spre Rotterdam si speram sa contribuie la eforturile pe care intreaga comunitate internationala le face pentru eradicarea Ebola. Acest demers se incadreaza in politica de responsabilitate sociala a Dacia si a Grupului Renault", a mai spus Cornel Manucu.