Surpriză pe piața auto europeană, în luna iulie: liderul traditional Volkswagen Golf a fost depășit de… noua generație Dacia Sandero! Este o performanță fără precedent pentru modelul urban low cost de la Dacia, a cărui nouă generație a fost lansată anul trecut.
Cu siguranță, Golf nu mai este liderul autoritar din Europa! Anul acesta, poziția i-a fost contestată de mai mulți rivali: Toyota Yaris, apoi Peugeot 208, iar acum Dacia Sandero.
Se pare că Dacia a nimerit mai bine ca oricând rețeta succesului cu Sandero. Finisaje interioare mai bune, un look atractiv, dotări mai moderne și un preț foarte competititv – iată ingredientele care fac din Sandero un automobil care convinge noi și noi clienți.
Așa se face că, luna trecută, Sandero a fost lider european la volume de vânzări. Potrivit cifrelor publicate de Jato, în iulie Dacia a vândut 20.446 de unități Sandero. Volkswagen Golf a fost al doilea model în top, cu 19.425 de unități, podiumul fiind completat de Toyota Yaris, cu 18.858 de unități.
Tot la capitolul surprize trebuie trecută și prezența modelului Volkswagen T-Roc pe locul 5, acesta fiind cel mai bine vândut SUV. O poziție mai jos regăsim noua generație Hyundai Tucson, care are parte de un start în forță.
Mai trebuie spus că vânzările au fost puternic afectate de criza semiconductoarelor și de contextul Covid-19. Per total, piața a scăzut în iulie cu 24% față de aceeași lună din 2020 și cu 26% față de 2019.
Top 10 modele vândute în Europa iulie 2021
1. Dacia Sandero 20.446 exemplare
2. Volkswagen Golf 19.425
3. Toyota Yaris 18.858
4. Volkswagen Polo 17.343
5. Volkswagen T-Roc 16.496
6. Hyundai Tucson 14.883
7. Volkswagen T-Cross 14.170
8. Dacia Duster 13.329
9. Ford Puma 13.283
10. Peugeot 2008 13.134
Sursa: Jato