Hamilton cucerește al șaptelea titlu mondial și devine cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1
15.11.2020
        
Distribuie acest articol!   

Ultima cursă a sezonului 2020 găzduită de Europa s-a disputat în acest weekend, în Turcia. Ploaia și temperaturile scăzute au dat destule bătăi de cap tuturor, însă Hamilton a reușit o nouă victorie, care îi asigură al șaptelea titlu suprem.

În calificări, cei de la Racing Point au produs surpriza, reușind să își adapteze perfect strategia la condițiile meteo dificile. Astfel, Lance Stroll a reușit primul pole din carieră și puțin a lipsit ca echipa să monopolizeze prima linie a grilei. Max Verstappen a fost al doilea la start, urmat de Sergio Perez și Alexander Albon, în timp ce marele favorit Lewis Hamilton a fost abia al șaselea.

Cursa a fost afectată de ploaie mai ales în prima parte, când majoritatea piloților au comis greșeli și au avut dificultăți în gestionarea pneurilor. Stroll a condus o bună bucată de vreme, dar mai apoi a dat cu piciorul unei performanțe notabile. În schimb, Sergio Perez a salvat onoarea Racing Point, reușind să urce pe a doua treaptă a podiumului. O remarcă pozitivă si pentru Ferrari, cu ambii piloți foarte buni, chiar dacă mașina nu i-a ajutat prea mult nici de această dată. Vettel a reușit șă termine al treilea, avantajat și de o greșeală a coechipierului său, comisă chiar pe final de cursă.

Cât despre Hamilton, britanicul a scris istorie în Turcia, reușind să câștige într-o manieră de mare campion. O victorie cu care egalează cel mai important record al Marelui Circ, cel al titlurilor supreme. Iar dacă alăugăm la cele 7 titluri mondiale și cele 94 de victorii la activ, britanicul este cel mai titrat pilot din Formula 1. Această a șaptea coroană cu lauri este, în același timp, a patra obținută consecutiv. O performanță pe care doar patru piloți au reușit-o până acum: Juan Manuel Fangio, Michael Schumacher, Sebastan Vettel și Lewis Hamilton.

Clasament piloți: 1. Lewis Hamilton 307 p., 2. Valtteri Bottas 197 p., 3. Max Verstappen 170 p.

Clasament constructori: 1. Mercedes 504 p., 2. Red Bull Honda 240 p., 3. Racing Point Mercedes 154 p.

Următoarea cursă este programată pe 29 noiembrie, în Bahrain.

Distribuie acest articol!