Ne-a părăsit Marin Dumitrescu
27.04.2021
        
Distribuie acest articol!   

Printr-o postare în social media, Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) anunță dispariția legendei motorsportului românesc, multiplul capion național Marin Dumitrescu.

”Legendarul pilot Marin Dumitrescu s-a stins din viață la venerabila vârstă de 102 ani. Întreaga sa viață a fost dedicat motorsportului, pasiune pe care au preluat-o și urmașii săi. Rămas bun, nea Marin!”, a a postat FRAS, pe pagina sa de Facebook.

Născut pe 19 ianuarie 1919, într-o familie cu 8 fraţi, în tinerețe a ajuns la Bucureşti, unde în tinerețe a lucrat ca ucenic la Ford România, secţia motoare.

A avut o îndelungată carieră în sportul automobilistic românesc, luând startul în ralirui și curse de viteză. A fost campion naţional absolut la prima ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, în 1968. Un an mai târziu, avându-l pe Petre Vezeanu copilot, a fost vicecampion la prima ediţie a Campionatului Naţional de Raliuri. S-a retras din activitatea competițională 1977.

La împlinirea vârstei de 92 de ani, în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate, pentru eforturile susținute de a promova automobilismul sportiv românesc, prin Decretul nr. 8/2011 i s-a conferit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Dumnezeu să îl odihnească!

Distribuie acest articol!