Una dintre cele mai spectaculoase creații Porsche din toate timpurile, exclusivistul 959 a fost considerat cel mai avansat tehnologic model sport de serie de la vremea sa. Produs între 1986 și 1993, în doar 292 de exemplare, este modelul care a demonstrat că Porsche poate excela nu doar pe circuitele de viteză, ci și pe cele mai dificile trasee de raliu, inclusiv la Dakar. Iar pe diriguitorii Porsche i-a convins să introducă tracțiunea integrală ca dotare standard pe toate versiunile turbo ale lui 911, începând cu 993.
Este o bijuterie tehnică sofisticată, animată de un motor cu 6 cilindri în linie, de 2,85 litri, cu două turbocompresoare secvenţiale, care furnizează 450 CP și 500 Nm, din 2,85 litri biturbo. Trenul de rulare este controlat electronic și poate fi configurat prin simpla apăsare a unui buton, iar tracțiunea integrală este reglată permanent prin intermediul unui sistem complex de senzori.
Caroseria, derivată din cea de la 911, a fost optimizată aerodinamic, iar eleronul spate care „curge” pe aripile laterale este unul dintre elementele distinctive ale acestui model. Viteza maximă de 317 km/h era de-a dreptul incredibilă în acei ani și a făcut din 959 cea mai rapidă mașină sport de serie de atunci. Iar cu sprintul 0-100 km/h realizat în 3,7 secunde stă cu fruntea sus în eventualitatea unei comparații cu modelele Porsche din prezent, chiar dacă vorbim despre mașini concepute cu aproape patru decenii mai târziu.
Managerul de proiect, Manfred Bantle, a definit 959 drept un „learning vehicle”, în sensul unei paradigme, al unei liste cu tehnologia necesară numeroaselor generații Porsche ce au urmat. Deși se spune că a fost vândut în pierdere, toate exemplarele produse s-au epuizat rapid, iar uzina de la Zuffenhausen nu a prea putut ține pasul cu cererea, mai ales că producția unui model atât de complex nu a fost deloc facilă. Ca să nu mai spunem că, în prezent, un Porsche 959 se adjudecă la licitații cu sume de ordinul milioanelor de euro!
Porsche 959 a scris istorie pentru Porsche și prin participarea la ediția 1986 a Raliului Paris-Dakar, cu trei mașini înscrise sub culorile team-ului Rothmans. Al treilea exemplar a fost, de fapt, mașină de service și a ocupat locul al șaselea, însă celelalte două au reușit dubla, ceea ce reprezintă una dintre cele mai importante performanțe sportive din istoria Porsche. Un rezultat cu atât mai valoros cu cât venea după un 1985 devastator, în care toate cele trei mașini Porsche 959 abandonaseră. Despre importanța acestui succes vorbește de la sine decizia constructorului de a păstra cele trei exemplare în colecția sa. Iar mașina câștigătoare a rămas neatinsă, cu toate urmele căpătate în timpul raliului. Este păstrată cu sfințenie, ca într-un fel de capsulă a timpului, la Porsche Museum.
AFLĂ MAI MULTE:
● Despre proiectul „Colecția de vis. 101 bijuterii auto”
● Secțiunea „101 bijuterii auto”, pe 24auto.ro