Skoda Octavia Tour iese din productie
08.07.2010
        
Distribuie acest articol!   

Dupa 14 ani si peste 1,4 milioane de exemplare vandute, productia primei generatii Skoda Octavia va inceta in luna octombrie. Cunoscut in ultimii ani sub denumirea comerciala de Octavia Tour, venerabilul model de la Skoda inregistreaza zilele acestea ultimele comenzi, la dealerii din Europa.

Skoda a intrat in Grupul Volkswagen in 1991, ca a patra marca a concernului, iar prima generatie Octavia din noua era a constructorului ceh de automobile a fost prezentata in premiera mondiala la Salonul Auto de la Paris, din 1996. A fost primul model Skoda care a beneficiat de o platforma comuna a Grupului VW.

In 2004 si-a facut aparitia cea de-a doua generatie Octavia, insa succesul la vanzari i-a determinat pe cei de la Volkswagen sa pastreze vechiul model in productie pentru inca sase ani, aducandu-i modificari minore si redenumindu-l Octavia Tour. Considerabil mai ieftina decat noua generatie, vechea Octavia a reprezentat, in ultimii ani, raspunsul celor de la Skoda la ofensiva modelelor low cost, gen Dacia Logan. De altfel, locul sau va fi luat in curand de un alt model familial in gama Skoda, care va fi oferit la un pret comparabil cu cel al Octaviei Tour.

Denumirea Octavia a fost folosita pentru prima oara in istoria marcii Skoda la inceputul anilor 60. Cehii au lansat in 1959 un model familial de clasa medie cu acest nume, care a fost fabricat pana in 1964, in peste 311.000 de exemplare.

Distribuie acest articol!