Asteptata deja de cateva luni bune, versiunea decapotabila a crossover-ului Nissan Murano va fi prezentata oficial peste doar cateva zile, in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Prima imagine oficiala, cea alaturata, a fost deja publicata pe internet, via Facebook.
Nissan reuseste astfel sa inaugureze un nou segment pe piata auto, cel al SUV-urilor decapotabile. Ramane de vazut daca exemplul japonezilor va fi luat si de alti constructori. Oricum, categoria SUV si crossover a cunoscut o ascensiune fara precedent in ultimii ani, astfel ca aparitia unor subcategorii, cum este cea a cabrioletelor 4×4, nu ar trebui sa mai surprinda.
Nissan Murano CrossCabriolet este o aparitie placuta prin alura reusita, care combina in mod fericit robustetea unui SUV cu eleganta unei caroserii deschise. Pentru moment Nissan nu a furnizat detaliile tehnice ale noii versiuni, despre care se stie ca va fi disponibila la vanzare incepand de anul viitor.