Maratonul Londra – Sydney, o odisee pe patru roti – partea a II-a

23 iulie 2018



Continuam evocarea celebrului maraton Londra – Sydney, organizat in anul 1968, cu partea a doua a cronicii semnate de colaboratorul nostru, Ovidiu Serban. Prima parte a fost publicata cu cateva zile in urma si poate fi citita aici.

Dupa imbarcarea pe vapor, concurentii, mecanicii si ziaristii sperau intr-o binemeritata odihna si relaxare. N-a fost sa fie, pentru ca gripa “Bombay belly” le-a provocat multora mari necazuri. A fost insa timp pentru ca ziaristii sa culeaga multe “povesti” interesante traite de concurenti. Se pare ca Paul Coltelloni, campion european de raliuri, a depanat cele mai multe. Mai intai cum a ajuns la start. A aflat de la un prieten de organizarea raliului si si-a exprimat dorinta de a participa. Acel amic a venit cu completarea ca vazuse intr-un ziar britanic anuntul unui oarecare John Tallis, care avea masina si cauta coechipier. A urmat, cum era firesc, intelegerea la telefon, intalnirea si pregatirea masinii. Era vorba despre un Volvo, pentru ca Tallis era reprezentantul de vanzari al firmei suedeze. Cunostea masina cu ochii inchisi, problema era insa ca, daca Coltelloni mai rupea cateva cuvinte in engleza, Tallis insa… rien, dar s-au inteles de minune. Mai putin pe aceeasi culme Lataban, cand francezul s-a dezlantuit si au ocupat primul loc in clasamentul masinilor particulare, dar englezul, speriat si ingrijorat, a fost nevoit sa tipe: “ Not so fast! It`s my car!”

Service rapid pentru Ford 20 MRS

Alta intamplare amuzanta s-a petrecut intr-un sat dupa Dehli, cand s-a auzit un zgomot suspect la directive. Au oprit, Tallis a coborat si cand se uita sub masina sa constate problema, gasise pe langa un bolovan cat pumnul fixat langa coloana de directie, un grup de pusti care, curiosi, cautau si ei ceva. A fost nevoie de o interventie de un sfert de ora a jandarmilor, care, folosind maciucile, cu greu au degajat drumul.

Trei dintre masinile Citroen au hotarat sa mearga in coloana pentru a se apara mai usor de… entuziasmul mutimii iesite in intampinarea concurentilor. Intr-un oras, Neyret-Teramorssi, medicii stomatologi au vazut firma “Dental clinic”. Au oprit, au intrat si au asistat timp de o jumatate de ora la extractii fara anestezie, in ritm de una pe minut. Afara insa, Bianchi ii astepta innebunit, iar la intoarcerea medicilor la masina, a exclamat furios : “Va mai mirati ca-i urasc pe dentisti!”

Al treilea echipaj Citroen, cel condus de Turcat, au luat o amintire draguta din trecatoarea Kheyber, intre Afganistan si Pakistan: pe o placa rutiera era scris in araba si in engleze : “Masinile pe stanga, magarii si camilele pe dreapta”.

La Perth, dupa debarcare, s-a dat un nou start, din trei in trei minute, pentru ultimii 4.800 km. Drumurile, care uneori nici nu puteau fi numite astfel, erau pline de gropi, de hartoape si crevase, au trecut prin desert unde trebuia ghicit traseul, pentru ca in ultima parte sa fie pline de noroi pana la osii. Si totul trebuia parcurs in trei zile si trei nopti! Daca nu era suficient de dificil, regulamentul prevedea mai multe controale orare, ceea ce facea mai dificila recuperarea intarzierilor. Un fermier australian, la auzul mediei orare impuse de 80 km/h, a afirmat: Pe aici nimeni n-a mers cu peste 50 km/h pe tabla asta ondulata. Vreau sa o vad si pe asta…” Alta restrictie a regulamentului prevedea eliminarea concurentilor care aveau 9, apoi 6 si in final 3 ore de intarziere. Toate aceste greutati cu care se confruntau echipajele au facut ca maratonul sa aiba o mare popularitate in randul localnicilor. Posturile de radio si canalele TV prezentau stiri cu regularitate, avide de relatari cat mai senzationale.

In goana lor, masinile “percutau” turme de canguri (adultii ating pana la 150 kg). Dupa o asemenea ciocnire, Houel – Boucher (Simca) au avut nevoie de reparatii la caroseria masinii, care le-au luat o ora.

Porsche 911 pilotat de Zasada si echipat impotriva cangurilor

Peste toate acestea s-a mai adaugat excesul de zel al politistilor localnici. S-au legat de numarul farurilor, de asezarea lor pe masina, au interzis proiectoarele mobile si, bineinteles, au sanctionat drastic excesul de viteza, Zasada fiind unul dintre cei care a pierdut minute bune dar si… dolari australieni.

In primii 250 km de la start, aveau sa paraseasca competitia Coltelloni – Tallis. Englezul, aflat la volan, a ratat un viraj si s-au rasturnat fara a mai putea continua.

Pe portiunile in linie dreapta, liderul Clark si urmaritorul in clasament, Lampinen, atingeau cu greu 145 km/h. In schimb, Bianchi depasea 160, iar Zasada refacea in stil mare. Goana nebuna l-a costat pe Clark arderea catorva supape, iar Lampinen s-a rasturnat intr-un viraj. Alt echipaj favorit din echipa BMC, Green – Murray, abandona in desert, cu aceeasi problema ca si Aaltonen, Fall si Hopkirk – axa din spate.

Stirile despre maraton anuntau mereu masini abandonate in cele mai diferite locuri, masini ratacite, la sute de km de traseul ideal. Conditiile de drum se schimbau, in plina perioada de inundatii, iar competitorii ramasi intrau in zona noroaielor.

Speranta australienilor, Hodgson Ford Falcon GTS

In ultima dimineata a cursei, la Pooma, ultimul C.O. inaintea finishului; toti concurentii ramasi aveau aer fantomatic – niciunul nu dormise mai mult de doua ore din 24, in ultimile trei zile. Liderul clasamentului, Lucien Bianchi declar : “Vom rezista. Masina nici nu s-a incins macar. Insa pana nu trecem linia de sosire…” La 160 km inainte de Sydney, dupa una din largile turnante ale soselei, in fata Citroenului albastru apare un Austin Mini. Doi tineri localnici, pasionati ai volanului, inflacarati de numeroasele stiri despre raliu transmise prin toate caile de comunicare, au iesit in intampinarea concurentilor. O clipa de neatentie a celor doi tineri, un zig zag scurt si ciocnirea cu deschizatorii raliului, Bianchi – Ogier, a fost inevitabila! La volan era copilotul, care s-a proptit in volan, dar a fost ejectat din masina si s-a ales cu contuzii usoare. Bianchi insa, aflat pe scaunul din dreapta, dormea dupa ce condusese toata noaptea. Medicii au constatat fractura deschisa de tibie, capul spart, un ochi vanat, inchis. In aceasta stare, dupa ce si-a mai revenit, a condus timp de o ora, operatiunile de scoatere a lui dintre fiarele contorsionate.

Moment cat se poate de trist pentru Bianchi

Tinerii “eroi” au avut noroc cu tabla slaba a masinutei lor si au fost proiectati, unul prin parbriz, celalalt prin acoperis, alegindu-se cu o fractura de antebrat si zgarieturi.

Masinuta care a spulberat victoria lui Bianchi

Dura competitie, dur final pentru cei care dominasera intrecerea: Clark, victima a axei spate care n-a rezistat interminabilelor hartoape; Lampinen, angrenat de elan peste capacitatea sa maxima, a parasit drumul si competitia; Bianchi, cand mai avea de parcurs un procent din intreg parcursul, cade victima orbului ghinion!

Si astfel, venea din urma, calm, Andrew Cowan, omul prezent permanent undeva in plutonul fruntas dar niciodata lider, anonimul nepomenit in nicio intamplare din miile care au “condimentat” maratonul.

Echipajul castigator, Cowan – Coyle – Malkin

Accidentatii au fost internati in acelasi spital. Aici Bianchi a dovedit o sportivitate extraordinara: a luat vehement atitudine impotriva celor care insinuau ca ar fi fost vorba de o actiune premeditata. Tinerii ar fi fost niste kamikadze daca incercau sa accidenteze cu rabluta lor o masina mult mai grea si mai puternica. Apoi si-a declarat intelegerea fata de dorinta lor de a fi primii care le ies in intampinare concurentilor, un vis pe care si l-au dorit saptamani la rand.

Invingatorul surpriza declara ca dedica cu sincere regrete victoria lui Bianchi si multumeste celor care au construit masina si care, cu adevarat, a lasat pe seama pilotior cursa.

Meritul constructorului Marcus Chambers (Rooters Motor Ltd.), a fost incontestabil. El ceruse inginerilor care au avut sarcina construirii masinii, sa realizeze una care sa reziste 17.000 km fara reparatii de anvengura. Au realizat un prototip, l-au incercat intr-un poligon militar de antrenament pana si-a dat duhul, apoi l-au demontat si l-au refacut cu toate piesele vitale ranforsate la maxim, iar motorul putin decomprimat.

Sa revedem clasamentul final:
1. Cowan – Coyle – Malkin (Hillman Hunter 1700) – 50 puncte penalizare;
2. Hopkirk – Nash – Poole (BMC 1800) – 56 puncte penalizare;
3. Vaughan – Forsyth – Ellis (Ford Falcon GT) – 62 puncte penalizare;
4. Zasada – Wachowski (Porsche 911 S) – 63 puncte penalizare;
5. Aaltonen – Liddon_- Easter (BMC 1800) – 68 puncte penalizare;
6. Hodgson – Rutherford – 70 puncte penalizare;
7. Kleinth – Klapproth (Ford 20 MRS) – 91 puncte penalizare;
8. Fyrth – Hoinville – 114 puncte penalizare;
9. Neyret – Terramorsi (Citroen DS 21) – 123 puncte penalizare.

Ovidiu Serban

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *