Se știe deja că Luca de Meo, noul CEO al Grupului Renault, are planuri mari pentru gigantul auto, înclusiv pentru Dacia. Pentru marca românească se anunță o perioadă de transformări majore!
După cum am relatat recent, italianul are ambiții mari în privința mărcii Dacia. În vară, cu ocazia unui discurs în calitate de director general Renault, el nu și-a ascuns entuziasmul vizavi de Dacia, vorbind despre ”un miracol” privind rentabilitatea acestui brand, cunoscut pentru prețurile sale destul de mici. Luca de Meo declara: „Este vremea ca Dacia să se dezvolte ca marcă de sine stătătoare”. Un gând exprimat din nou în octombrie, cu ocazia lansării modelului Spring: „Ambiția este de a face din Dacia o marcă de 360 de grade, care până acum a fost condusă ca o submarcă. Vom renunța la acest princiu, dar vom rămâne fideli conceptului Dacia”.
Este limpede că Dacia va încerca să crească prin cucerirea de noi piețe, dar nu fără o redefinire a gamei. Aceasta se află deja în plină evoluție, demarată cu reînnoirea duo-ului Sandero – Logan, pe acest final de an, urmată de apariția citadinei electrice Spring și a unul SUV cu șapte locuri care va înlocui modelul Lodgy, în 2021.
Cu ce modele va fi completată această ofertă? Luca de Meo nu a făcut deocamdată nicio precizare. Pentru a-și păstra rentabilitatea, Dacia va trebui să mizeze pe modelele cele mai profitabile. De altfel, a și renunțat, recent, la Logan MCV.
Este posibil ca Luca de Meo să se inspire din ce a făcut Carlos Tavares la PSA. Fără niciun complex, el a recunoscut în mai multe rânduri că acesta ar trebui să fie modelul de urmat. Prima măsură a lui Tavares, după ce a preluat conducerea Grupului PSA, reamintim, a fost să reducă gama de modele și să oprească proiectele nerentabile.
Comparația cu PSA este împinsă chiar mai departe. Luca de Meo a spus că Renault ar trebui să se situeze înaintea lui Peugeot, care a reușit să crească în ultimii ani, fiind văzut de mulți ca un constructor „premium generalist”. În acest context, s-ar putea ca Dacia să tindă spre statutul de constructor clasic generalist. Însă de Meo este un fin strateg în marketing și știe că Dacia nu trebuie să-și piardă poziționarea în zona accesibilă, cu prețuri imbatabile.
În mod cert, Dacia va urca. Deja a intrat într-o nouă eră, cu cea de-a treia generație Sandero – Logan, care pune capăt principiului mașinii low-cost, concepută pe o platformă tehnică veche. De altfel ar fi foarte dificil de menținut acest principiu, în contextul noilor norme antipoluare. Sandero – Logan 3 beneficiază de platforma modernă de pe Clio, într-o versiune simplificată. Designul interior este mai îngrijit, iar dotările au fost și ele modernizate.
Repoziționarea se vede și din prezentare: s-a renunțat la noțiuni gen ”versiune de bază” sau ”low-cost”, care au fost înlocuite cu termeni de genul ”contemporan”, ”esențial” sau ”centrat pe adevăratele nevoi ale clientului” și ”preț corect”. Iar transformarea abia a început!